Clujenii vor avea ocazia să facă bancnote şi piese de maşină pentru nemţi

Prima unitate de producţie a companiei germane Bielomatik din România, specializată în construcţia de linii şi maşini automate pentru prelucrarea hârtiei şi a sudurilor în plastic, a fost inaugurată joi la Cluj.
Economica.net - joi, 26 iun. 2014, 15:53
Clujenii vor avea ocazia să facă bancnote şi piese de maşină pentru nemţi

Firma este mai cu seamă cunoscută pentru liniile automatizate de tipărire a bancnotelor. Activitatea din Cluj va fi concentrată însă mai mult pe componentele de plastic pentru automobile, urmând ca managementul firmei să stabilească ulterior dacă vor fi produse şi bancnote la unitatea din Cluj.

‘Produsele noastre sunt foarte complexe şi avem nevoie de multe specializări şi şcolarizări în fiecare domeniu, tehnicieni, mecanici sau ingineri. De aceea, strategia noastră este de a înainta pas cu pas, să cuprindem toţi paşii până la produsul finit. Deocamdată, ne vom axa pe partea de clienţi de automobile, iar mai apoi este foarte posibil să trecem şi la bani, depinde cum ne vom dezvolta. Maşinile de bani sunt vândute în principiu statului, iar banii, spre exemplu, sunt livraţi băncilor. În Europa, cu maşinile Bielomatik produc euro aproape toate ţările din Uniunea Europeană’, a declarat directorul companiei din România, Florin Sabou.

Valoarea investiţiei se ridică în acest moment la 1,5 milioane de euro, sumă care cuprinde şi planul de investiţii pe viitor. Suprafaţa totală de producţie a unităţii din Cluj este de 1.000 de metri pătraţi, la care se adaugă 500 de metri pătraţi de birouri.

Produsele dezvoltate la Cluj sunt livrate pe piaţa mondială, clienţii fiind aceiaşi cu cei ai fabricii-mame din Neuffen, Germania. Ponderea de produse livrate către export este de peste 80%.

Momentan la Cluj lucrează 25 de persoane, dar în următorii trei ani conducerea firmei intenţionează să mai angajeze până la 200 de oameni. Specializările căutate sunt diverse şi se referă la ingineri mecanici, proiectanţi, ingineri electronişti sau lăcătuşi mecanici.

Decizia de a alege Clujul ca şi locaţie pentru cea mai nouă unitate de producţie a firmei a fost făcută în urma analizării mai multor factori, precum infrastructura, educaţia şi mentalitatea oamenilor din oraş, despre care s-a considerat că se potriveşte modelului căutat de investitori.

‘În plus, Clujul este singurul oraş cu o secţie de inginerie în domeniul construcţiilor de maşini în limba germană şi cu o relaţie de peste 20 de ani între Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca şi Universitatea din Stuttgart. De asemenea, fiind o piaţă dinamică, cu competitori acerbi, decizia de a investi în Romania a fost determinată şi pentru reducerea costurilor, menţinând standardele de calitate ale firmei’, a mai spus directorul companiei.

Potrivit reprezentanţilor Bielomatik, 90% din bancnotele de dolari sunt prelucrate de maşini produse de această firmă. Bielomatik aparţine de grupul Leuze, care are o cifră de afaceri de 294 de milioane de euro şi aproximativ 1.900 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
ASF susține existența unei contrapărți centrale pentru piața de capital, dar acest demers nu poate fi finalizat fără îndeplinirea condițiilor de autorizare
ASF susține existența unei contrapărți centrale pentru piața de capital, dar acest demers nu poate fi finalizat fără ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară sprijină realizarea unei contrapărţi centrale locale (CCP), însă finalizarea acestui demers nu se poate face fără îndeplinirea condiţiilor de......
El Nino ar trebui să țină până în luna iunie, urmând să fie înlocuit de La Nina în a doua jumătate a anului, prognozează meteorologii americani
El Nino ar trebui să țină până în luna iunie, urmând să fie înlocuit de La Nina în a doua jumătate a anului, prognozează ...
Fenomenul meteorologic El Nino ar trebui să se estompeze până în luna iunie, dar ar putea fi înlocuit de La Nina din ...
Ministrul polonez de Externe susține că statele europene ar trebui să-și coordoneze eforturile pentru reducerea prezenței diplomatice ruse
Ministrul polonez de Externe susține că statele europene ar trebui să-și coordoneze eforturile pentru reducerea prezenței ...
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski (foto), a declarat joi că ţările europene ar trebui să îşi coordoneze ...
Hidroelectrica a primit o singură ofertă pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, la a șasea încercare. Firmele sunt însă aceleași
Hidroelectrica a primit o singură ofertă pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, la a șasea încercare. Firmele ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a primit o singură ofertă de retehnologizare ...