Consultare publică pentru schimbarea numerelor de telefon

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat, marţi, o consultare publică cu privire la modalităţile de utilizare a resurselor de numerotaţie în viitor, în funcţie de evoluţiile tehnologiilor din domeniu. 
Economica.net - mar, 07 oct. 2014, 15:43
Consultare publică pentru schimbarea numerelor de telefon

ANCOM precizează, într-un comunicat remis AGERPRES, că lansează un chestionar prin intermediul căruia urmăreşte să afle opinia industriei asupra unor subiecte precum eliminarea semnificaţiei geografice a numerelor de telefon, oportunitatea dedicării unui domeniu distinct de resurse de numerotaţie pentru comunicaţiile ‘Machine-to-Machine’ (M2M), respectiv, într-un orizont mai îndelungat, unificarea numerelor destinate serviciilor la puncte fixe şi a celor la puncte mobile. 

„În ultimii ani, s-au putut constata o serie de evoluţii în piaţa de comunicaţii electronice din România, precum migrarea unor reţele către tehnologiile IP sau utilizarea frecventă a terminalelor mobile inteligente pentru conectarea la internet. În acest context, asigurarea unui grad mai mare de mobilitate a devenit o prioritate în strategia pentru dezvoltarea ulterioară a serviciilor de comunicaţii electronice. Atenuarea restricţiilor de mobilitate a unor servicii de comunicaţii electronice, care decurg din condiţiile de utilizare a anumitor resurse de numerotaţie, ar putea fi aşadar oportună”, se menţionează în comunicat. 

ANCOM explică faptul că eliminarea semnificaţiei geografice a numerelor de telefon pentru servicii la puncte fixe ar permite ca utilizatorilor finali să le poată fi asignat orice format a unor astfel de numere, fără a mai conta judeţul în care se instalează terminalul telefonic. De exemplu, numerele de telefon care încep cu 021 sau 031, în prezent destinate utilizatorilor finali ai serviciilor la puncte fixe furnizate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, să poată fi asignate utilizatorilor finali din orice alt judeţ sau chiar portate în afara ariei actualmente desemnată. Chestionarul ANCOM cuprinde o serie de întrebări cu privire la efectele unei asemenea măsuri asupra contractelor de interconectare, tarifelor cu amănuntul, procesului de portabilitate sau a accesului la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. 

De asemenea, având în vedere evoluţia rapidă a comunicaţiilor M2M, ANCOM consideră utilă evaluarea impactului pe care furnizarea acestor servicii l-ar putea avea asupra resurselor de numerotaţie, precum şi oportunitatea dedicării unor resurse de numerotaţie specifice pentru aceste servicii. Comunicaţiile M2M asigură transmiterea automată de date între diferite dispozitive sau aplicaţii, fără a interacţiona sau în orice caz interacţionând la un nivel minim cu factorul uman. Comunicaţiile M2M sunt utilizate în aplicaţii pentru monitorizări şi măsurători automate (de exemplu, electricitate, apă, gaze), controlul parcului de autovehicule, securitate şi supraveghere, telemedicină, aplicaţii domestice, eCall. În prezent, furnizorii de comunicaţii electronice din România nu oferă serviciile M2M prin intermediul unor resurse de numerotaţie specifice, dar Autoritatea analizează oportunitatea deschiderii unui subdomeniu de numerotaţie dedicat acestor servicii. 

Nu în ultimul rând, pentru a elabora o strategie pe termen lung, Autoritatea aduce în dezbatere şi implicaţiile eliminării diferenţelor dintre numerele de telefon pentru servicii la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, ceea ce ar permite portarea pe viitor între cele două tipuri de servicii. Chestionarul ANCOM caută să identifice consecinţele unificării numerotaţiei fixe şi mobile asupra furnizorilor de comunicaţii electronice, respectiv a utilizatorilor finali, constrângerile de natură tehnică în implementarea portabilităţii numerelor între reţelele fixe şi cele mobile, modalitatea optimă de implementare a unei astfel de măsuri, precum şi orizontul de timp în care aceasta s-ar putea realiza. 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a luat alți 500 mil. euro de la BEI credit pentru autostrada Sibiu-Pitești
Guvernul a luat alți 500 mil. euro de la BEI credit pentru autostrada Sibiu-Pitești
Astăzi, 15 ianuarie, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat cel de-al doilea contract de finanțare cu Banca Europeanã de Investiții (BEI), în valoare de 500 milioane de euro, potrivit......
Anunț mare de la Wizz Air
Anunț mare de la Wizz Air
Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și principalul transportator din Europa Centrală și ...
Carrefour aduce multe produse noi românești în magazine. Ce veți găsi pe rafturi
Carrefour aduce multe produse noi românești în magazine. Ce veți găsi pe rafturi
Carrefour România continuă extinderea rețelei de producători ultra-locali, prin proiectul „De aici, de aproape”, ...
Moment dificil pentru Guvernul Bolojan. Un expert confirmă, potrivit ÎCCJ: Pensiile magistraților sunt confiscate, nu e reformă. Curtea Constituțională se pronunță mâine
Moment dificil pentru Guvernul Bolojan. Un expert confirmă, potrivit ÎCCJ: Pensiile magistraților sunt confiscate, nu ...
Guvernul Bolojan încalcă Constituția și anulează pensiile de serviciu ale magistraților, nu desfășoară o reformă ...