Consumatorii casnici primesc automat despăgubiri de 30 de lei dacă rămân fără curent mai mult de 4 ore

Din acest an, Enel, Electrica, E.On şi CEZ vor despăgubi automat consumatorii casnici de energie electrică din zona lor de reţea dacă au loc pene de curent mai lungi. Despăgubirea este de 30 de lei şi se plăteşte, în condiţiile pe care le puteţi vedea mai jos, fără ca oamenii rămaşi fără current să ceară acest lucru. Există însă un mare DAR
Mihai Nicuţ - mar, 12 feb. 2019, 19:39
Consumatorii casnici primesc automat despăgubiri de 30 de lei dacă rămân fără curent mai mult de 4 ore

Acum 3 ani, ANRE aproba, printr-un ordin, Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, iar unele prevederi ale acestuia intră în vigoare la 1 ianuarie 2019 şi aduc câteva beneficii consumatorilor de energie electrică.

Cele două noutăţi relevante sunt că distribuitorii vor plăti automat compensaţii consumatorilor casnici, fără să li se ceară asta, dacă, în afara condiţiilor meteo excepţionale, îi lasă prea mult timp fără energie iar intervalul de „beznă” pentru care se plătesc aceste compensaţii scade.

Iată prevederea din ordin pentru prima:

„Începând cu data de 1 ianuarie 2019, compensațiile datorate de OD (operatorul de distribuţie-n.red.) pentru nerespectarea indicatorilor de performanță privind continuitatea serviciului de distribuție a energiei electrice se plătesc utilizatorilor racordați la RED (reţeaua electrică de distribuţie-n.red.) la nivelul de JT (joasă tensiune-n.red) în mod automat, fără a fi necesară o solicitare din partea acestora”.
Potrivit unor specialişti din sector, distribuitorii care sunt în situaţia de a plăti compensaţii anunţă despre acest lucru furnizorul din proprie iniţiativă, iar acesta va specifica acest lucru inclusiv pe factura clientului, care va scădea automat cu suma care trebuie plătită.

În ceea ce priveşte a doua noutate relevantă, de la 1 ianuarie 2019 se reduce substanţial durata de întrerupere a alimentării pentru care se datorează aceste despăgubiri. Noile intervale de timp sunt următoarele:

6 ore – pentru mediu urban, în condiții normale de vreme (durată redusă de la 8 ore, până la sfârşitul anului trecut)
4 ore – pentru municipii reședință de județ, în condiții normale de vreme. Înainte de 1 ianuarie 2019, prevederea nu exista.
12 ore – mediu rural, în condiții normale de vreme (durată redusă de la 18 ore)
48 ore – în condiții meteorologice deosebite (interval identic cu cel de până acum)

Despăgubirea este de 30 de lei pentru fiecare consumator casnic care este nealimentat mai mult decât intervalele de mai sus, pentru fiecare caz de depăşire a timpului.

În plus, tot de la 1 ianuatrie 2019, standardul de performanţă mai stipulează şi altă situaţie în care consumatorii casnici pot primi despăgubirea de 30 de lei. Astfel, se primesc aceşti bani dacă, până la finalul anului 2020 au loc mai mult de 12 întreruperi neplanificate lungi în mediul urban sau 24 în mediul rural.

Care este problema

Deşi obligaţia există prin standard, există un mare DAR. Şi anume cel legat de implementarea ei. Distribuitorii pot plăti din proprie iniţiativă aceste despăgubiri acolo unde ştiu că situaţia care le generează s-a produs. Or, în cazurile individuale (unde rămâne fără energie timp de peste patru ore, cel puţin, o localitate întreagă este clar), este vorba despre consumatorii casnici care au montat un contor inteligent. Smartmeterul trimite distribuitorului în timp real datele de la locul de consum, inclusiv momentul în care acesta nu mai este alimentat.

Or, programul naţional de contorizare inteligentă a fost frânat tocmai de ANRE, motivul declarat fiind de a proteja casnicii de creşterea facturilor-smartmeterele sunt gratuite pentru consumator, dar costurile distribuitorilor cu montarea lor sunt ulterior recunoscute în tarifele de distribuţie şi apoi în factura tuturor.

La jumătatea anului trecut, doar 5% din consumatorii din rețelele de joasă tensiune beneficiau de sisteme de măsurare inteligentă a energiei electrice.

Te-ar mai putea interesa și
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește pe lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, și care......
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Noul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a e declarat, la Digi 24, că, imediat după preluarea funcției, se va ...
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut loc unei categorii ...