Salariile medicilor vor creşte cu 25% pe an, de la 1 ianuarie 2017, timp de patru ani – proiect de lege

Doi deputaţi PSD - fostul ministrul al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi Corneliu-Florin Buicu - au iniţiat un proiect de lege prin care vor creşterea anuală cu 25% a salariilor medicilor din sistemul sanitar public, vreme de patru ani, cu începere de la 1 ianuarie 2017. În jur de 750 de milioane de lei va costa anual implementarea acestei măsuri, ne-a spus Nicolae Bănicioiu. 
Cristina Şomănescu - vin, 15 apr. 2016, 08:40
Salariile medicilor vor creşte cu 25% pe an, de la 1 ianuarie 2017, timp de patru ani - proiect de lege

Fostul ministrul al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi Corneliu-Florin Buicu au iniţiat un proiect de lege care vizează creşterea anuală a salariilor medicilor din sistemul sanitar public cu 25%, vreme de patru ani, cu începere de la 1 ianuarie 2017.
Banii necesari pentru a implementa aceste creşteri salariale vor fi asiguraţi prin transferuri de la bugetul de stat, se arată în proiectul de lege.

Efortul financiar bugetar necesar implementării prevederilor proiectului de lege se ridică la circa 750 de milioane lei anual, a spus în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu.

Creşterea salarială anuală de 25% vizează tot personalul medical din sistemul sanitar public, ne-a mai spus Nicolae Bănicioiu. Fostul ministru al Sănătăţii ne-a mai spus că ar putea beneficia de această creştere şi medicii de familie. Amintim că medicii de familie nu sunt bugetari, ci funcţionează ca persoane fizice cu profesii liberale.

Nicolae Bănicioiu ne-a mai spus că acordul încheiat de Federaţia Sanitas şi Ministerul Sănătăţii prevedea, printre altele, creşterea cu 25% a salariilor personalului medical şi în anul 2016.

În expunerea de motive a proiectului de lege, iniţiatorii proiectului actului normativ amintesc că sistemul sanitar public are în prezent un deficit de medici de circa 40%, datorat în principal nivelului de salarizare din sistem „care se situează mult sub importanţa, răspunderea şi prestaţia profesională a acestora. Această situaţie a generat un exod masiv al medicilor către celelalte state ale UE care dispun de o altă apreciere a profesiei şi pe care o salarizează corespunzător. Deficitul de medici care se accentuează anual afectează dramatic accesibilitatea şi adresabilitatea populaţiei la serviciile medicale, absolut necesare şi garantate prin Constituţia României”.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul petrolului Brent scade sub pragul de 60 de dolari pe baril
Prețul petrolului Brent scade sub pragul de 60 de dolari pe baril
Prețurile petrolului au scăzut cu 2% marți dimineață, pe fondul creșterii speranțelor privind un acord de pace în Ucraina, coborând cotațiile Brent sub pragul de 60 de dolari pe baril, la......
AUR propune un manifest cu zece măsuri pentru o „opoziţie naţională”
AUR propune un manifest cu zece măsuri pentru o „opoziţie naţională”
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat, marţi seară, un set de măsuri pe care care AUR le va întreprinde pentru ...
Preşedintele american Donald Trump se va adresa naţiunii miercuri seară
Preşedintele american Donald Trump se va adresa naţiunii miercuri seară
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că se va adresa naţiunii miercuri seară într-un discurs televizat, ...
Şeful Romsilva: Am reuşit menţinerea a 48.000 de hectare de pădure în proprietatea publică a statului, au fost litigii şi de 17 ani
Şeful Romsilva: Am reuşit menţinerea a 48.000 de hectare de pădure în proprietatea publică a statului, au fost litigii ...
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a reuşit, în 2025, să menţină aproximativ 48.000 de hectare de pădure administrate ...