Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor

Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul Victoria, în prezența reprezentanților Executivului, ai sistemului judiciar și ai societății civile. Întâlnirea a fost dedicată stabilirii unor direcții concrete de reformă, cu termene scurte de lucru, în contextul presiunilor legate de funcționarea instanțelor și parchetelor.
Ion Dobreanu - mie, 14 ian. 2026, 20:32
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor

Primele decizii majore în ceea ce privește reorganizarea din sistemul de justiție au fost luate la Palatul Victoria. Se remarcă inițiativa ca repartizarea cauzelor să fie vizate de un audit independent, procedura de până a um făcând obiectul multor controverse și chiar scandaluri.

Iată ce transmite Guvernul în comunicatul privind ultimele decizii:

  •  Participanții au agreat necesitatea elaborării unui plan multianual pentru acoperirea deficitului de personal din instanțele judecătorești și din parchete. Documentul, care va viza o perioadă de cinci ani, urmează să fie realizat de Consiliul Superior al Magistraturii și de Ministerul Justiției, urmând să fie analizat în cadrul Comitetului până la finalul lunii ianuarie.
  • În paralel, Ministerul Justiției, CSM și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vor elabora un proiect de lege privind reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătorii într-o structură unică la nivelul fiecărui județ. Termenul asumat pentru prezentarea acestui proiect este 30 ianuarie 2026.
  • O altă direcție discutată vizează reconfigurarea hărții judiciare, prin desființarea instanțelor cu un grad redus de încărcare. Proiectul urmează să fie întocmit de Consiliul Superior al Magistraturii și finalizat până la 28 februarie 2026, fiind prezentat ca o soluție pentru eficientizarea actului de justiție.
  • De asemenea, Comitetul a decis inițierea unui audit independent al sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor. Procedura de desemnare a entității care va realiza auditul trebuie demarată până la finalul lunii ianuarie, iar raportul final va fi făcut public cel târziu la 15 iunie 2026.
  • Aceste măsuri urmăresc creșterea transparenței și a încrederii publice în funcționarea instanțelor, în condițiile în care repartizarea dosarelor a fost, în ultimii ani, un subiect recurent de controversă în spațiul public.
Te-ar mai putea interesa și
Francezii dela Naval Group au livrat Greciei a doua din cele patru fregate comandate
Francezii dela Naval Group au livrat Greciei a doua din cele patru fregate comandate
Grupul industrial francez specializat în construcţia navală de apărare, Naval Group, a livrate vineri Marinei Greciei a doua dintre cele patru fregate de apărare şi intervenţie (FDI),......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 102,76 ...
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru aceste decizii, iar mai departe decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru ...
Deciziile privind solicitările de majorări salariale formulate de sindicate vor fi luate la nivelul Guvernului, în funcţie ...
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Antibiotice S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, la solicitarea directorului ...