Dacia, în Franţa: creştere explozivă a înmatriculărilor în februarie – 33,7%

Înmatriculările de autoturisme noi marca Dacia în Franţa au înregistrat, în luna februarie 2016, o creştere de 33,7% în ritm anual, o revenire spectaculoasă după contracţia de 2,5% înregistrată în prima lună a acestui an, arată datele publicate, marţi, de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).
Economica.net - mar, 01 mart. 2016, 09:55
Dacia, în Franţa: creştere explozivă a înmatriculărilor în februarie - 33,7%

Un număr de 8.838 de autoturisme Dacia noi au fost înmatriculate în Franţa luna trecută, comparativ cu 6.608 unităţi în luna februarie a anului trecut, astfel că marca Dacia a ajuns la o cotă de 5,30% din piaţa auto franceză. La nivel general un număr de 166.739 de autoturisme noi au fost înmatriculate luna trecută în Franţa, în creştere cu 13% în ritm anual. De această creştere au profitat în special cei doi constructori francezi, în special grupul Renault (creştere de 14,2%) şi într-o mai mică măsură Peugeot Citroën (creştere de 9,8%).

În schimb, în ceea ce priveşte înmatriculările de utilitare uşoare noi marca Dacia în Franţa, acestea s-au redus la jumătate în luna februarie 2016, până la 152 de unităţi, în timp ce piaţa a înregistrat o creştere de 12,9% până la 33.209 unităţi.

În primele două luni ale acestui an, înmatriculările de autoturisme Dacia în Franţa au crescut cu 15%, până la 17.493 unităţi, aceasta în timp ce pe ansamblu piaţa auto franceză a înregistrat în perioada ianuarie-februarie 2016 o creştere de 8,7%, până la 305.139 de unităţi.

Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile preconizează pentru acest an o creştere de până la 2% a pieţei auto din Franţa.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Crăciun pe Valea Prahovei: Zeci de unităţi de cazare şi-au aşteptat în zadar oaspeţii, în acest an. Proprietarii de pensiuni, dispuşi să negocieze preţurile – News.ro
Crăciun pe Valea Prahovei: Zeci de unităţi de cazare şi-au aşteptat în zadar oaspeţii, în acest an. Proprietarii ...
Zeci de unităţi de cazare de pe Valea Prahovei au rămas cu camerele neocupate, anul acesta, de Crăciun, fapt greu de imaginat în urmă cu câţiva ani, când rezervările se făceau din......
Negocieri pentru pacea din Ucraina. Zelenski anunță că a avut o discuție foarte bună cu emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner
Negocieri pentru pacea din Ucraina. Zelenski anunță că a avut o discuție foarte bună cu emisarii americani Steve Witkoff ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi că a discutat la telefon cu emisarii americani Steve Witkoff şi ...
Ministrul israelian al Apărării spune că țara sa nu-și va mai retrage niciodată trupele din Fâșia Gaza, în pofida planului de pace propus de Trump
Ministrul israelian al Apărării spune că țara sa nu-și va mai retrage niciodată trupele din Fâșia Gaza, în pofida ...
Israelul nu îşi va retrage niciodată toate trupele din Fâşia Gaza, a declarat ministrul Apărării Israel Katz, în ...
Britanicul Imran Ahmed, vizat de sancțiunile impuse de SUA împotriva a cinci cetățeni din statele europene, a depus plângere împotriva administrației Trump la un tribunal din New York
Britanicul Imran Ahmed, vizat de sancțiunile impuse de SUA împotriva a cinci cetățeni din statele europene, a depus plângere ...
Cetăţeanul britanic Imran Ahmed, una dintre cele cinci personalităţi europene angajate în reglementarea strictă a industriei ...