Dafora estimează că va închide anul 2017 cu un profit de aproape 251 de milioane de lei

Bucureşti, 21 feb /Agerpres/ - Compania de foraj Dafora SA estimează că va închide anul 2017 cu un profit de 250,9 milioane de lei datorită operării în evidenţele contabile a Planului de reorganizare şi eficientizării activităţii, informează un comunicat al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - mie, 21 feb. 2018, 09:46
Dafora estimează că va închide anul 2017 cu un profit de aproape 251 de milioane de lei

Dafora SA a demarat implementarea Planului de Reorganizare începând cu luna aprilie 2017, iar, până în prezent, Adunarea Creditorilor a aprobat fără obiecţiuni rapoartele financiare aferente trimestrelor I şi II de reorganizare.

‘Dafora SA şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în Programul de plăţi, acestea fiind efectuate atât din activitatea operaţională, cât şi din valorificarea activelor. Totodată, au fost efectuate plăţi anticipate către creditori din valorificarea activelor excedentare’, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, obiectivul companiei pentru anul 2018 îl reprezintă maximizarea profiturilor şi depăşirea indicatorilor financiari înregistraţi în anul precedent, prin contractarea de lucrări noi pe plan intern şi internaţional, identificarea de noi pieţe de desfacere a serviciilor, dar şi prin menţinerea relaţiei cu clienţii tradiţionali.

‘Îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite este una dintre preocupările de bază ale companiei, personalul înalt calificat, know how-ul şi capacitatea tehnică fiind atuurile care poziţionează Dafora în topul companiilor de profil cu o experienţă vastă în executarea lucrărilor de foraj de mare adâncime. În acest sens, numai în anul 2017 au fost săpate 3 sonde cu adâncimi de peste 3.000 m, 4 sonde de peste 4.000 de metri şi o sondă în curs de execuţie, care în prezent a depăşit adâncimea de 5.000 de metri’, menţionează compania.

Dafora SA va continua implementarea Planului de Reorganizare şi îmbunătăţirea activităţii sub toate aspectele prin aplicarea de strategii coerente şi eficiente care reflectă creşterea sustenabilă a companiei, se mai spune în comunicat.

Compania Dafora Mediaş a reintrat pe 25 septembrie 2017 la tranzacţionare la BVB, după ce planul de reorganizare a societăţii a fost aprobat definitiv de către Tribunalul Sibiu. Acţiunile companiei au fost suspendate de la tranzacţionare în urma intrării în insolvenţă în iunie 2015.

Dafora execută servicii de foraj onshore pentru petrol, gaze naturale şi ape geotermale, lucrări de probe producţie şi workover, transport, montaj, demontaj şi mentenanţă pentru instalaţiile de foraj şi echipamentul aferent.

Dafora a contractat majoritatea lucrărilor de foraj pentru companiile internaţionale implicate în acest sector pe piaţa din România, dar a derulat contracte şi în ţări precum Tanzania, Uganda, Sudan, Mozambic, Bulgaria, Franţa, Ucraina, Ungaria şi Israel.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...