Deficitul de cont curent la zece luni, de trei ori peste nivelul din ianuarie-octombrie 2015

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în intervalul ianuarie - octombrie 2016, un deficit de 2,92 miliarde de euro, în urcare de la 2,66 miliarde de euro cât s-a consemnat în primele nouă luni, şi de aproape trei ori mai mare decât cel raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 1,06 miliarde de euro, reiese din datele publicate miercuri de Banca Naţională a României.
Economica.net - mie, 14 dec. 2016, 11:56
Deficitul de cont curent la zece luni, de trei ori peste nivelul din ianuarie-octombrie 2015

În perioada analizată, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,5 miliarde de euro, respectiv cu 729 de milioane de euro, balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 262 milioane de euro, iar balanţa serviciilor un excedent mai mare cu 633 de milioane de euro.

Creşterea accelerată a deficitului de cont curent a fost evidenţiată şi în Raportul asupra stabilităţii financiare publicat de BNR.

‘În primele nouă luni ale anului 2016, deficitul contului curent s-a majorat la circa 1,6% din PIB (comparativ cu un deficit de 0,7% din PIB în perioada ianuarie-septembrie 2015). Tendinţa este aşteptată să persiste şi în următoarea perioadă, Comisia Europeană prognozând adâncirea suplimentară a deficitului curent, la 2,2% din PIB la finalul anului 2016, respectiv la 2,6% din PIB în anul 2017, pe fondul consolidării evoluţiei ascendente a cererii interne, în special a consumului’, se menţionează în raport.

Totodată, banca centrală subliniază faptul că deficitul de cont curent (2,6 miliarde euro în perioada ianuarie-septembrie 2016) a fost determinat în special de accelerarea consumului intern.

Instituţia apreciază, însă, că actualul nivel al deficitului extern este sustenabil, având în vedere că, deşi este în creştere, indicatorul este în termeni reali de aproape 10 ori mai mic decât era în anul 2007.

În ceea ce priveşte datoria externă pe termen lung, potrivit comunicatului BNR, aceasta a însumat 70,385 miliarde de euro la 31 octombrie 2016 (76,3% din total datorie externă), în scădere cu 0,2% faţă de 31 decembrie 2015. Datoria externă pe termen scurt înregistra, la finele lui octombrie, nivelul de 21,83 miliarde de euro (23,7% din total datorie externă), în creştere cu 9,8% faţă de cel de la 31 decembrie 2015.

În perioada ianuarie – octombrie 2016, datoria externă totală a crescut cu 1,78 miliarde de euro. În structură, datoria publică a urcat cu 1,568 miliarde de euro, în timp ce datoria negarantată public a crescut cu 533 de milioane de euro, iar datoria autorităţii monetare s-a redus cu 322 de milioane de euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 25,9% în perioada ianuarie – octombrie 2016, comparativ cu 38,5% în anul 2015. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost de 6,5 luni la 31 octombrie 2016, faţă de 6,4 luni la 31 decembrie 2015.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2016 a fost de 93,7%, comparativ cu 97,9% la 31 decembrie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova anunță că va continua să-și dezvolte triada nucleară în următorii ani
Moscova anunță că va continua să-și dezvolte triada nucleară în următorii ani
Planul de dezvoltare a forţelor armate ruse prevede modernizarea triadei nucleare a ţării în următorii ani, a anunţat Kremlinul, informează EFE, citată de Agerpres....
ANM a transmis o informare de intensificări ale vântului și precipitații, predominant sub formă de ninsori, până luni seara pentru cea mai mare parte a țării
ANM a transmis o informare de intensificări ale vântului și precipitații, predominant sub formă de ninsori, până luni ...
Administraţia Naţional de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare de intensificări ale vântului şi precipitaţii ...
Rusia a atacat Kievul și mai multe regiuni din Ucraina cu rachete și drone, înainte de întâlnirea dintre Zelenski și Trump
Rusia a atacat Kievul și mai multe regiuni din Ucraina cu rachete și drone, înainte de întâlnirea dintre Zelenski și ...
Rusia a atacat Kievul şi alte regiuni ale Ucrainei cu rachete şi drone sâmbătă, înainte de ceea ce preşedintele Volodimir ...
Atacurile aeriene lansate de SUA în Nigeria au lovit două tabere ale grupării Statului Islamic, anunță Guvernul de la Abuja
Atacurile aeriene lansate de SUA în Nigeria au lovit două tabere ale grupării Statului Islamic, anunță Guvernul de la ...
Atacurile aeriene efectuate de SUA în Nigeria au lovit două tabere având legătură cu gruparea Stat Islamic (ISIS) în ...