Doi dintre patronii de la Clubul Colectiv, reţinuţi de procurori

Alin George Anastasescu, acţionarul majoritar al clubului Colectiv, dar şi Cătălin Paul Gancea, un alt administrator au fost reţinuţi luni seară de procurorii Parchetului General, anunţă Agerpres.
Economica.net - lun, 02 nov. 2015, 18:20
Doi dintre patronii de la Clubul Colectiv, reţinuţi de procurori

După aproape şase ore de audieri, Paul Gancea a fost scos din sediul Parchetului General având cătuşe la mâini şi a fost urcat într-o maşină a Poliţiei.

Acuzaţiile procurorilor sunt ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Audierile continuă pentru cel de-al treilea administrator al clubului, Costin Mincu.

În dosarul care are ca obiect incendiul produs în clubul Colectiv din Bucureşti, sub coordonarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, echipe mixte formate din ofiţeri de poliţie, experţi criminalişti, specialişti pirotehnişti continuă cercetarea la faţa locului, precum şi audierea persoanelor în vederea lămuririi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona......
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Topshop și-a lansat site-ului european dedicat, eu.topshop.com, disponibil în 23 de țări din UE, printre care și România.
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – Fitch
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – ...
Europa ar putea fi afectată de un val de retrogradări cu o treaptă a ratingurilor de ţară, dacă tensiunile cu SUA privind ...
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major ...
Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul ...