Dragnea: Îl voi propune pe Leonardo Badea la conducerea ASF

Liviu Dragnea a anunţat, luni, la Alexandria, că îl va propune pe preşedintele Comisiei buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, Leonardo Badea, pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). 
Economica.net - lun, 15 mai 2017, 15:55
Dragnea: Îl voi propune pe Leonardo Badea la conducerea ASF

‘La preşedinte am în vedere un coleg. Cred că o persoană foarte bună şi eficientă acolo poate să fie Leo Badea, care este preşedintele Comisiei de buget finanţe din Camera Deputaţilor. Să nu mă înjure sau măcar să nu mă înjure public că află de la mine asta. Sper să fie de acord. Eu îl voi propune. Îi voi propune asta. Sper să accepte pentru că mandatul rămas este până în toamna anului viitor’, le-a spus ziariştilor preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul PSD, Liviu Dragnea, la finalul unei vizite de lucru pe care a făcut-o în municipiul Alexandria.

Dragnea a afirmat că Leonardo Badea este foarte bine pregătit profesional.

‘El trebuie să renunţe la poziţia de parlamentar pentru asta, dar din ceea ce cunosc, din ceea ce am văzut, din diversele discuţii pe care le-am avut cu el, în special pe piaţa asigurărilor şi pe rezolvarea problemei RCA-ului şi din discuţiile pe care le-a avut el cu trasportatorii şi nu numai, mie mi-a întărit convingerea că este un om foarte bine pregătit şi ar fi foarte potrivit în acea poziţie’, a susţinut preşedintele Camerei Deputaţilor.

Social-democratul Leonardo Badea a fost ales la începutul acestui an în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, dupa ce fostul şef al acesteia, Viorel Ştefan, a fost numit ministru al Finanţelor.

Te-ar mai putea interesa și
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea României la Zona Euro ar trebui să fie viitorul proiect de ţară....
Kievul anunţă că a simulat moartea unui şef militar rus care lupta pentru Ucraina
Kievul anunţă că a simulat moartea unui şef militar rus care lupta pentru Ucraina
Ucraina a dezvăluit joi că un comandant militar rus care luptă de partea Kievului, a cărui moarte fusese anunţată săptămâna ...
Zeci de persoane au murit într-un incendiu de Anul Nou într-o staţiune de schi din Elveţia UPDATE
Zeci de persoane au murit într-un incendiu de Anul Nou într-o staţiune de schi din Elveţia UPDATE
O petrecere de Revelion în staţiunea elveţiană de schi de lux Crans-Montana s-a încheiat cu o tragedie provocată de ...
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, ...