Firma chineză CRG va construi o linie de tren de mare viteză în Ungaria

Un consorţiu condus de firma China Railway Group (CRG) a câştigat un contract în valoare de 10 miliarde de yuani (1,57 miliarde de dolari) pentru a construi secţiunea din Ungaria a unei căi ferate de mare viteză care va face legătura între Budapesta şi Belgrad, aceasta urmând să fie prima linie de tren de mare viteză care utilizează tehnologie chineză din Uniunea Europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 25 nov. 2015, 21:10
Firma chineză CRG va construi o linie de tren de mare viteză în Ungaria

China Railway Group a precizat într-un comunicat de presă difuzat miercuri că un număr de trei firme – China Railway International Group (divizie a CRG), o subsidiară a operatorului naţional China Railway Corporation şi Compania naţională de căi ferate din Ungaria – vor forma un consorţiu care va construi această linie de tren de mare viteză cu o lungime de 160 de kilometri.

Linia ferată, care împreună cu secţiunea din Serbia va avea o lungime totală de 350 de kilometri, ar urma să fie terminată în doi ani şi va permite trenurilor să ruleze cu viteze de până la 200 de kilometri pe oră. CRG a precizat că firmele chineze vor fi responsabile pentru 85% din consorţiu, fără a oferi alte detalii.

China, Ungaria şi Serbia au convenit încă din 2013 să coopereze pentru construirea unei linii de tren de mare viteză între Budapesta şi Belgrad. Marţi, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, şi preşedintele principalului organism de planificare economică din China (CNDRC), au semnat un acord interguvernamental pentru modernizarea liniei de tren Budapesta-Belgrad cu ocazia summitului China-CEE. Szijjártó a precizat că 85% din investiţiile în acest proiect vor fi finanţate de China iar restul de Ungaria. Szijjártó a confirmat că modernizarea secţiunii de 166 de kilometri din Ungaria va costa 472 miliarde de forinţi (1,5 miliarde de dolari). Potrivit acestuia, China a acordat Ungariei un credit pe 20 de ani cu o perioadă de graţie de cinci ani, rata dobânzii urmând să fie stabilită în perioada următoare.

Prezent la summitul China-CEE, premierul chinez Li Keqiang a spus că ţara sa este dispusă să ofere statelor din CEE condiţii flexibile de finanţare atâta timp cât utilizează echipamentele şi produsele chineze.

În condiţiile în care dispune de cea mai lungă reţea de linii de tren de mare viteză din lume, China a început să-şi promoveze expertiza în acest domeniu şi altor guverne şi recent a depus oferte pentru proiecte în SUA, Mexic şi Thailanda.

Te-ar mai putea interesa și
Libris a investit jumătate de milion de euro în reamenajarea librăriei de unde a început afacerea. Aflat într-o clădire monument istoric din Brașov, spațiul este folosit ca librărie de 105 ani
Libris a investit jumătate de milion de euro în reamenajarea librăriei de unde a început afacerea. Aflat într-o clădire ...
Libris, business antreprenorial controlat de familia Oniță, a redeschis, după șase de luni de lucrări de reamenajare, librăria Șt. O. Iosif, din Brașov, prima și singura unitate fizică a......
Restaurantul Diplomat din incinta Clubului Diplomatic a înregistrat venituri cu 12% mai mari, în primul trimestru. ”În următoarele luni, ne propunem să atragem mai multă atenție din partea oaspeților români”
Restaurantul Diplomat din incinta Clubului Diplomatic a înregistrat venituri cu 12% mai mari, în primul trimestru. ”În ...
Diplomat, restaurantul iconic al Capitalei din incinta Clubului Diplomatic, a încheiat anul 2023 cu afaceri de peste 14 ...
Donald Trump se declară gata să restabilească alianţa conservatoare cu premierul ungar Viktor Orban
Donald Trump se declară gata să restabilească alianţa conservatoare cu premierul ungar Viktor Orban
Donald Trump este gata să reînnoiască alianţa conservatoare cu premierul naţionalist al Ungariei Viktor Orban, a transmis ...
Cehul Daniel Kretinsky îşi extinde imperiul european prin intrarea pe piaţa oţelului
Cehul Daniel Kretinsky îşi extinde imperiul european prin intrarea pe piaţa oţelului
Miliardarul ceh Daniel Kretinsky şi-a extins imperiul industrial din Europa prin preluarea unui pachet de 20% din acţiunile ...