Firmele înscrise în programul Start-Up Nation şi care nu s-au calificat ar putea beneficia de produse alternative de finanţare

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat analizează introducerea unor produse alternative de finanţare pentru cele peste 10.000 de firme care s-au înscris în programul Start-Up Nation şi care nu s-au calificat pentru a primi fonduri în acest an, a declarat, marţi, Ilan Laufer, ministrul de resort.
Economica.net - mar, 25 iul. 2017, 10:29
Firmele înscrise în programul Start-Up Nation şi care nu s-au calificat ar putea beneficia de produse alternative de finanţare

‘Rezultatele finale ale Start-Up Nation arată că au fost depuse 19.026 planuri validate ca fiind bune, din care 8.600 ar intra la finanţare şi am avea încă peste 10.000 de planuri în aşteptarea unei finanţări. Finanţarea totală cerută este de 3,7 miliarde de lei, însă valoarea pe care o avem noi alocată pentru acest an este de 1,7 miliarde de lei, ceea ce ar însemna că există o cerere suplimentară de 2 miliarde de lei pentru finanţare. Eu cred că trebuie să ne gândim şi la soluţii alternative de finanţare a acestor companii. Apreciez foarte multe efortul depus de antreprenori şi de cei care şi-au făcut curajul să se înscrie în programul Start-Up Nation, s-au dus şi au creat un plan de afaceri, au creat o viziune, au depus un efort pe care eu îl apreciez foarte mult şi fără de care programul nu s-ar fi bucurat de un asemenea succes’, a spus Laufer.

Potrivit acestuia, o soluţie ar putea fi ca aceşti antreprenori să beneficieze de finanţări bancare la care să aibă acces mai facil, cu contribuţii proprii minime.

‘Ne gândim la o finanţare bancară, să poată avea un acces mai facil, cu o contribuţie proprie minimă. Sper ca în cel mai scurt timp să reuşim să venim cu un produs alternativ pentru aceste firme’, a adăugat ministrul.

El a explicat că cele 19.000 de firme nou înfiinţate care s-au înscris în program vizează crearea a 45.000 de locuri de muncă doar în 2017, din care peste 35.000 de joburi pentru tineri absolvenţi de după 2012, şomeri şi persoane defavorizate.

‘Ar fi aproximativ 45.000 de noi locuri de muncă, din care 21.000 ar intra la finanţare acum şi ar mai fi 23.000 de locuri de muncă pentru care am putea găsi mecanisme de finanţare alternative’, a arătat Laufer.

Ministrul a mai spus că, din firmele care au primit finanţare, 85% sunt inovative, ceea ce înseamnă că echipamentele pe care antreprenorii le vor achiziţiona trebuie să aibă o vechime de cel mult trei ani, ceea ce este foarte important pentru eficienţă şi randament.

Te-ar mai putea interesa și
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane de tone în 2024, faţă de nivelul anului 2023, totalizând 50,72 de milioane......
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost dat în urmărire internaţională de Interpol, în baza unei notificări ...
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Guvernul rus a anunţat sâmbătă extinderea până în 28 februarie 2026 a interdicţiei temporare privind exporturile ...
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile, inclusiv iPhone-ul de la Apple Inc, pe piaţa din China au crescut în ...