FMI: Aşteptăm ca România să decidă dacă doreşte modificări înainte de a trimite acordul în board

Fondul Monetar Internaţional (FMI) aşteaptă ca autorităţile române să decidă dacă doresc să modifice măsurile necesare pentru a atinge ţinta de deficit bugetar pe 2014 înainte de a transmite memorandumul Consiliului Executiv al instituţiei financiare internaţionale.
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 09:07
FMI: Aşteptăm ca România să decidă dacă doreşte modificări înainte de a trimite acordul în board

„În timpul unei misiuni recente, o echipă de experţi a FMI a convenit, prin consultare, cu autorităţile române asupra politicilor necesare pentru a încheia prima evaluare a acordului stand-by al României cu Fondul, inclusiv politicile necesare pentru a limita deficitul fiscal la 2,2% din PIB în 2014. Avem cunoştinţă despre dezacordul preşedintelui Traian Băsescu cu Guvernul în ceea ce priveşte măsurile concrete care ar urma să fie utilizate pentru a atinge această ţintă. Staff-ul monitorizează evoluţiile şi aşteaptă o decizie a autorităţilor dacă doresc să modifice politicile necesare pentru a asigura atingerea ţintei de deficit convenite, înainte de a depune pachetul de politici la Consiliul Executiv al FMI”, se arată într-o declaraţie de presă transmisă marţi de biroul reprezentantului FMI în România, Guillermo Tolosa.

Consiliul Director al FMI urma să discute şi să aprobe prima evaluare a noului acord cu România în data de 18 decembrie, când trebuia aprobată şi scrisoarea suplimentară de intenţie şi memorandumul tehnic negociate de misiunea comună FMI-CE-BM în perioada 22 octombrie -4 noiembrie.

Surse guvernamentale au declarat, luni seara, pentru MEDIAFAX, că board-ul FMI va discuta cel mai probabil în luna martie a anului viitor prima şi a doua evaluare a acordului cu România, după ce o misiune a instituţiei financiare se va afla în luna ianuarie la Bucureşti, întrucât scrisoarea de intenţie şi memorandumul convenit în noiembrie nu pot fi analizate fără semnătura preşedintelui ţării.

Misiunea Fondului va sosi la Bucureşti pentru cea de-a doua evaluare a acordului şi o analiză a situaţiei create prin refuzul preşedintelui Traian Băsescu de semna memorandumul cu FMI, au afirmat sursele citate.

Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

Fără o decizie la nivel politic, acciza la carburanţi va creşte de la 1 ianuarie, indiferent de poziţia preşedintelui, pentru că ordonanţa prin care taxa a fost majorată este în vigoare.

Consiliul Director al FMI a aprobat la finele lunii septembrie un nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.

Board-ul FMI a avizat, la sfârşitul lunii iunie, cu trei derogări, ultimele evaluări ale precedentului acord. Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...