România va semna cu FMI un acord de 4 miliarde de euro

Autorităţile române şi misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) au ajuns la un acord la nivel tehnic în privinţa noului program de tip preventiv, care va fi pe o perioadă de 24 luni, a declarat miercuri, la BNR, şeful Misiunii FMI, Andrea Schaechter.
Economica.net - mie, 31 iul. 2013, 07:24
România va semna cu FMI un acord de 4 miliarde de euro

Asistenţa financiară va fi de patru miliarde euro, acordată în mod egal de FMI şi CE, a precizat Schaechter. Noul acord stand-by de tip preventiv trebuie aprobat de board-ul FMI la reuniunea din toamna acestui an.

„CE, FMI şi BM au purtat discuţii cu autorităţile române, care au solicitat ca programul să fie unul pe doi ani. Autorităţile române îşi propun să trateze acest acord ca unul preventiv, nu vor să tragă din resursele financiare. Accesul propus ar fi în total de patru miliarde euro, sumă împărţită egal de CE şi FMI. La nivel tehnic, am ajuns la un acord, dar acordul stand-by trebuie să fie aprobat de boardul FMI, reuniune programată în cursul toamnei”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI în România, la finalul misiunii FMI privind discuţiile în legătură cu noul acord de împrumut.

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat marţi seară, la Realitatea TV, că România ar trebui, practic, ca din noiembrie să fie într-un nou acord cu partenerii internaţionali.

‘Fondul Monetar Internaţional va comunica miercuri în board mecanismul de aprobare a noului acord. Comisia Europeană va comunica acest lucru ulterior. În mod normal, boardul FMI şi Consiliul miniştrilor de Finanţe Europeni (Ecofin) ar trebui să aibă loc până la mijlocul lunii octombrie şi din noiembrie România să fie, practic, în acord cu partenerii internaţionali. Acestea sunt detalii care la acest moment mai rămân de pus la punct’, a explicat Liviu Voinea

Te-ar mai putea interesa și
FIDELIS decembrie. Important pentru sutele de mii de români care au dat bani statului și pentru cei care vor să o facă în viitor. Ultima ediție Fidelis e pe Bursă. Cum poți cumpăra
FIDELIS decembrie. Important pentru sutele de mii de români care au dat bani statului și pentru cei care vor să o facă ...
Titlurile de stat Fidelis emise în luna decembrie au debutat deja la tranzaționare la Bursa de Valori București (BVB). Este vorba despre un pachet cu o valoare totală de 1,5 miliarde de lei. ...
ANRE i-a amendat din nou pe americanii de la BSOG pentru că nu vor să vândă gaze ieftine. Amenda totală e de 54 de milioane de lei, e pe cifra de afaceri și nu e prima
ANRE i-a amendat din nou pe americanii de la BSOG pentru că nu vor să vândă gaze ieftine. Amenda totală e de 54 de milioane ...
ANRE a amendat din nou, de data asta cu 3% din cifra de afaceri a anului trecut, firma Black Sea Oil and Gas (BSOG) și partenerii ...
Ultima oră. Cumulul pensiei cu salariul va fi în continuare  permis. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Sunt domenii critice unde nu se poate altfel
Ultima oră. Cumulul pensiei cu salariul va fi în continuare permis. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Sunt ...
În domenii cheie, cu deficit de personal, cumulul pensiei cu salariul va fi permis cel puțin încă un an, a spus ministrul ...
Alertă de la Banca Națională: Mare atenție la creditele imobiliare și la cele în valută! Este fără precedent
Alertă de la Banca Națională: Mare atenție la creditele imobiliare și la cele în valută! Este fără precedent
Banca Națională a României a ridicat nivelul de alertă în ceea ce privește creditele în valută și cele imobiliare. ...