Fostul ministru Alexandru Petrescu este noul director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri

Alexandru Petrescu, fost ministru al Economiei dar şi fost ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în guvernul Grindeanu, a declarat marţi, pentru News.ro, că a fost numit director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
Economica.net - mar, 18 iul. 2017, 13:04
Fostul ministru Alexandru Petrescu este noul director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri

„Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) trebuie să reprezinte unul dintre cele mai eficiente instrumente de susţinere a mediului antreprenorial, un liant între finanţatori şi mediul de afaceri”, a declarat Petrescu, pentru News.ro.

El afirmă că principalele obiective până la sfârşitul acestui an sunt consolidarea profitului şi diversificarea produselor de garantare pentru IMM-urile din sectoarele economice cu potenţial mare de creştere şi inovative.

”În acelaşi timp, ne vom concentra pe strategia de repoziţionare şi recâştigare a încrederii în relaţia cu sistemul bancar, cu accent pe rolul de informare, promovare şi încurajare a antreprenorilor români pentru a utiliza ca sursă de finanţare a dezvoltării business-ului fondurile europene şi creditele bancare. Vom continua şi optimiza implementarea programelor guvernamentale de sprijin a IMM-urilor, căutând să reorientam activitatea Fondului la raţiunea iniţială a existenţei acestuia: aceea de a sprijini IMM-urile în orice stadiu al evoluţiei”, a declarat Alexandru Petrescu.

În Guvernul Sorin Grindeanu, Alexandru Petrescu a fost ministru al Economiei şi ulterior ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Petrescu, fost vicepreşedinte PSD Diaspora, a fost numit director general al Poştei Române în iunie 2014, pe care a condus-o până când a fost numit ministru.

În mai 2015 a fost ales preşedinte al consiliului de administratie al CFR Călători, dar la sfârşitul anului a renunţat la funcţie.

Petrescu are dublă cetăţenie, română şi britanică, şi este “susţinător activ al comunităţii de români din Regatul Unit şi Irlanda”, potrivit datelor de pe site-ul propriu, www.alexpetrescu.com.

Petrescu este licenţiat în economie la Universitatea din Wales, fiind specializat în Business Administration.

În 2014 a fost membru în Asociaţia Română de Bună Administrare (ARBA).

În 2012 a fost preşedinte al Comisiei pentru Pregătirea şi Monitorizarea Procesului de Privatizare al Companiei Naţionale Poşta Română SA.

În 2011, Petrescu a fost vice-preşedinte al Raphaels Bank din Londra, una dintre cele mai vechi bănci independente din Marea Britanie, înfiinţată în 1787.

Din ianuarie 2010, a fost membru în board al MasterCard Customer Advisory Forum pentru promovarea şi sprijinirea la nivel guvernamental şi al autorităţilor de reglementare soluţiile financiare în România.

Petrescu a fost totodată consultant la Investment Banking pentru firme specializate în Servicii Financiare aferente Gryphon Investment Bank.

În anul 2006 a fost director pentru Europa de Business Development la Advanced Payment Solutions Ltd, London UK & Europe.

În 2002 a fost director Business Development la Chequepoint Ltd, London UK.

Te-ar mai putea interesa și
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane de tone în 2024, faţă de nivelul anului 2023, totalizând 50,72 de milioane......
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost dat în urmărire internaţională de Interpol, în baza unei notificări ...
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Guvernul rus a anunţat sâmbătă extinderea până în 28 februarie 2026 a interdicţiei temporare privind exporturile ...
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile, inclusiv iPhone-ul de la Apple Inc, pe piaţa din China au crescut în ...