Furnizorii de energie cer să aibă şi ei dreptul de a denunţa unilateral contractele cu consumatorii

Furnizorii de energie electrică au solicitat autorităţilor modificarea legislaţiei astfel încât să existe posibilitatea ca şi ei să poată denunţa unilateral contractele cu consumatorii non-casnici, pentru aşezarea pe baze corecte a unei relaţii contractuale.
Mihai Nicuţ - mar, 18 sept. 2018, 18:44
Furnizorii de energie cer să aibă şi ei dreptul de a denunţa unilateral contractele cu consumatorii

Acum, orice consumator de energie electrică poate denunţa unilateral contractul de furnizare în termen de 21 de zile de la semnare, fără nicio explicaţie, dar furnizorilor le este interzisă de legislaţie denunţarea unilaterală a contractelor. Acest lucru s-ar putea schimba însă, dacă o solicitare a furnizorilor adresată Guvernului va fi luată în seamă.

“Acum, dacă apare o ofertă cu un preţ şi cu 5% mai mic, consumatorii cer denunţarea contractului cu furnizorul actual. Furnizorii nu pot însă denunţa unilateral contractul. Am solicitat, printr-o adresă trimisă Ministerului Energiei, să se revizuiască această prevedere din lege, în sensul ca şi furnizorul să aibă posibilitatea legală de a denunţa contractele cu consumatorii non-casnici. Pentru cei casnici este în regulă, ei au nevoie de protecţie” a declarat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), la a doua ediţie a Târgului de Energie.

Lungu a făcut această declaraţie în conteztul unei dezbateri legate de cât de echilibrate sunt părţile în contractul de furnizare în condiţiile în care consumatorii pot denunţa legal contractele, unilateral, dar furnizorii nu. Informaţia comunicată de Lungu a venit în urma unor acuzaţii venite din partea lui Claudiu Dumbrăveanu, director în ANRE, la adresa comportamentului din anul 2017 al furnizorilor.

“Legislaţia actuală oferă o egalitate între furnizor şi consumator. În 2017, a devenitun sport naţional practica unor furnizori de a denunţa contracte (încheiate pe piaţa concurenţială-n.red.) cu clienţii non-casnici, pentru ca apoi aceiaşi clienţi să fie preluaţi de acelaşi furnizor, dar în regim de ultimă instanţă, la un preţ mult mai mare. Iar acest fenomen ne-a îngrijorat. Am considerat că un furnizor trebuie să fie capabil să menţină un contract timp de un an. Nu mai vrem contracte denunţate după două-trei luni” a spus Dumbrăveanu.

Lungu a recunoscut că au fost astfel de cazuri, în contextul creşterii preţurilor din piaţa de energie, dar a spus că modificarea legislaţiei este benefică, pentru că au fost consumatori care au refuzat orice discuţie referitoare la ajustarea preţurilor din contracte, în condiţiile în care şi furnizorii au fost obligaţi să cumpere energie mai scumpă din piaţă.

În 2017, preţurile de pe piaţa spot de energie electrică au ajuns la cel mai mare nivel din istorie-680 de lei/MWh în februarie, ceea ce a condus la falimentul mai multor furnizori de energie, care semnaseră anterior contracte de furnizare cu consumatorii la preţ fix, pe termen lung.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina afirmă că a avariat trei platforme petroliere ruseşti în Marea Caspică. Toate sunt ale Lukoil
Ucraina afirmă că a avariat trei platforme petroliere ruseşti în Marea Caspică. Toate sunt ale Lukoil
Armata ucraineană a efectuat atacuri în Marea Caspică, avariind trei platforme petroliere ruseşti, a raportat duminică Statul Major General din Kiev pe Telegram, relatează dpa, citată de......
Israel bombardează presupuse poziții Hezbollah din Liban
Israel bombardează presupuse poziții Hezbollah din Liban
Armata israeliană a lansat duminică zeci de bombardamente în sudul Libanului, vizând presupuse infrastructuri militare ...
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa susține că statele NATO poartă discuţii „constructive” privind Groenlanda
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa susține că statele NATO poartă discuţii „constructive” privind ...
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, americanul Alexus Grynkewich declară că țările membre NATO poartă ...
Instituţiile şi autorităţile publice aveau în noiembrie 1,2 milioane de angajați, cu 290 mai puţini decât în octombrie
Instituţiile şi autorităţile publice aveau în noiembrie 1,2 milioane de angajați, cu 290 mai puţini decât în octombrie
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2025, de 1.280.562, ...