Galaţi: Peste o jumătate de tonă de produse alimentare, confiscată de poliţişti

Poliţiştii gălăţeni au confiscat peste o jumătate de tonă de produse alimentare, în urma unor controale efectuate pe raza municipiilor Galaţi şi Tecuci, în vederea combaterii ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii şi comercializării alcoolului, băuturilor alcoolice, cărnii şi produselor din carne, peşte şi alte mărfuri alimentare, precum şi a produselor din tutun, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.
Economica.net - sâm, 13 feb. 2016, 11:37

Potrivit comunicatului, au fost efectuate 36 de controale la agenţi economici, persoane fizice şi juridice care comercializează produse agroalimentare de origine animală şi nonanimală, iar la 24 dintre acestea s-au constatat nereguli atât în materie economico – financiară cât şi privind respectarea normelor sanitar – veterinare. Au fost constatate cinci infracţiuni economico – financiare constând în vânzarea de ţigarete de provenienţă Republica Moldova introduse ilegal în ţară. Cele 5.917 de ţigarete au fost ridicate în vederea confiscării.

De asemenea, au fost aplicate de către poliţişti şi medicii sanitar – veterinari 24 sancţiuni contravenţionale. Au fost dispuse şi măsurile complementare de confiscare a unor produse agroalimentare ce au făcut obiectul contravenţiilor sau care nu corespundeau normelor sanitar – veterinare, 214 kilograme de peşte şi produse din peşte, nouă kilograme de carne, 225 kilograme de legume, 85 litri alcool şi produse din alcool, 20 kilograme de brânză şi produse lactate.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii, în urma efectuării unui control în trafic, au depistat în autoturismul unui bărbat de 37 ani cu dublă cetăţenie, româno-moldovenească, două cartuşe letale de vânătoare, calibrul 12 mm, introduse ilegal în ţară prin vama Galaţi – Giurgiuleşti. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştiul rămâne fără căldură şi apă caldă, dacă nu vor fi investiţii în CET-uri noi – Şef ELCEN
Bucureştiul rămâne fără căldură şi apă caldă, dacă nu vor fi investiţii în CET-uri noi – Şef ELCEN
Fuziunea dintre Termoenergetica şi ELCEN se discută de zece ani, însă fără investiţii în CET-uri noi, în câţiva ani, Bucureştiul va rămâne fără căldură şi apă caldă, a declarat,......
Europarlamentare 2024 – Ce schimbă după alegerile din 6-9 iunie
Europarlamentare 2024 – Ce schimbă după alegerile din 6-9 iunie
Cetăţenii cu drept de vot din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene - în jur de 373 de milioane de europeni - îşi ...
Şeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN suma de un miliard de lei
Şeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN suma de un miliard de lei
Datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns, în prezent, la valoarea de un miliard de lei, după ...
Autostrada Ploiești – Brașov: Contractul de proiectare demarat în 2021, prelungit până în 2031 UPDATE
Autostrada Ploiești – Brașov: Contractul de proiectare demarat în 2021, prelungit până în 2031 UPDATE
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prelungit până în 2031 contractul pentru studiul ...