Galaxy Note 7, suspectat că s-ar afla la originea mai multor incendii

În Statele Unite, doi posesori de Galaxy Note 7 învinuiesc smartphone-ul celor de la Samsung pentru incendii care le-au distrus o parte din bunuri.
Economica.net - vin, 09 sept. 2016, 07:30
Galaxy Note 7, suspectat că s-ar afla la originea mai multor incendii

Două incidente diferite, ambele soldate cu distrugerea bunurilor, ambele petrecute în Statele Unite, sunt puse de către victime pe seama exploziei telefoanelor Galaxy Note 7.

În primul caz, un Jeep Grand Cherokee a fost distrus complet de flăcări. Proprietarul său, Nathan Dornacher, susţine că şi-ar fi lăsat proaspăt achiziţionatul Note 7 la încărcat. În cel de-a doilea caz, un incendiu pornit din garaj a avut ca rezultat incendierea întregii case. Şi de data aceasta, proprietarul dă vina pe Note 7 care, conform acestuia, era la încărcat în garaj.

Presa de scandal de peste ocean a prezentat cele două cazuri ca şi cum vina pentru incendii o poartă cu certitudine smartphone-ul coreean. Până acum, însă, nu s-a făcut nicio legătură directă între cele două incidente şi Note 7, alta în afară de acuzele proprietarilor. Samsung a anunţat că cercetează ambele cazuri.

Până în momentul anunţului de rechemare, au existat 35 de cazuri în care modelele Galaxy Note 7 au fost depistate având probleme cu bateria. Conform Samsung, cifra ar reprezenta un procent de 24 la milion. Însă, chiar şi aşa, riscul există şi de aceea a fost necesară rechemarea.

Înainte de depistarea acestei probleme, Galaxy Note 7 se bucura de o primire foarte bună din partea presei de specialitate şi a utilizatorilor, având toate şansele să devină în scurt timp un succes.

În acest moment, vânzările sunt oprite la nivel global, până vor fi schimbate toate device-urile bănuite că ar prezenta risc de explozie.

Este greu de estimat ce pierderi va înregistra Samsung din această cauză, însă este cu siguranţă cel mai mare scandal cu care se confruntă coreenii de când au devenit un lider în domeniul smartphone-urilor.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul actelor antisemite a atins un nivel record, potrivit unui raport internaţional
Numărul actelor antisemite a atins un nivel record, potrivit unui raport internaţional
Liga Anti-Defăimare (ADL) a tras un semnal de alarmă duminică - în raportul său global anual - asupra "nivelului fără precedent" al acţiunilor antisemite înregistrate în 2023, războiul......
CNPP: 4.748.274 de pensionari, în aprilie 2024. Pensia medie a fost de 2.248 de lei
CNPP: 4.748.274 de pensionari, în aprilie 2024. Pensia medie a fost de 2.248 de lei
Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ ...
SUA: O maşină s-a izbit de gardul Casei Albe, şoferul ucis
SUA: O maşină s-a izbit de gardul Casei Albe, şoferul ucis
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul ...
Cât costă un apartament în fostul hotel al fraților Negoiță, considerat unul dintre cele mai urâte din lume
Cât costă un apartament în fostul hotel al fraților Negoiță, considerat unul dintre cele mai urâte din lume
Deschis în urmă cu 17 ani, hotelul Rin Grand, construit de frații Ionuț și Robert Negoiță avea aproape 1.500 de camere. ...