GlaxoSmithKline: Unii directori ai companiei par să fi încălcat legislaţia din China

Directorul pentru pieţe emergente al GlaxoSmithKline, Abbas Hussain, a declarat luni, după o întâlnire cu oficiali de la Beijing, că unii dintre angajaţi par să fi încălcat legislaţia chineză şi a promis schimbări la nivelul companiei care vor duce la preţuri mai mici ale medicamentelor.
Economica.net - lun, 22 iul. 2013, 14:05
GlaxoSmithKline: Unii directori ai companiei par să fi încălcat legislaţia din China

Hussain a spus că întâlnirea cu reprezentanţi ai Ministerului pentru Securitate Publică a fost „foarte constructivă”, relatează Bloomberg.

Glaxo este acuzată de delicte economice evaluate la 3 miliarde de yuani (489 milioane de dolari), constând în cadouri sub formă de călătorii şi favoruri sexuale.

„Anumiţi directori cu rang executiv ai GSK China, care cunosc bine sistemul companiei, par să fi acţionat în afara regulilor, încălcând legislaţia chineză. Avem toleranţă zero pentru orice fel de comportament de această natură”, se arată într-un comunicat al lui Hussain.

Investigaţia autorităţilor chineze s-ar putea extinde, având în vedere că cel puţin şase alţi producători mari de medicamente, între care Merck&Co, Novartis, Roche Holding şi Sanofi, au folosit aceeaşi agenţie de turism ca şi GSK, pentru organizarea de evenimente şi conferinţe, în ultimii trei ani, potrivit unor documente citate luni de New York Times.

Autorităţile chineze au reţinut săptămna trecută patru directori ai Glaxo, suspectaţi de infracţiuni economice. Directorul financiar al Glaxo în China, Steve Nechelput, nu poate părăsi ţara, de la sfârşitul lunii iunie, din cauza acestei investigaţii, deşi nu a fost arestat sau interogat.

„Directorii Glaxo au încălcat legislaţia chineză şi au afectat piaţa, dând mită pentru majorarea preţurilor medicamentelor, creşterea vânzărilor şi obţinerea unor profituri incorecte”, potrivit unui comunicat postat luni pe site-ul Ministerului Securităţii Publice.

Hussain şi-a cerut scuze în numele Glaxo şi s-a angajat să coopereze în cadrul investigaţiei.

Glaxo, care a obţinut anul trecut venituri de circa 1 miliard de lire sterline (1,5 miliarde dolari) în China, analizează operaţiunile din această ţară şi va face schimbări pentru obţinerea de economii de care vor beneficia şi cumpărătorii, prin scăderea preţurilor medicamentelor.

Te-ar mai putea interesa și
Decretele de numire în funcție a noilor miniștri de la Apărare și Economie, publicate în Monitorul Oficial
Decretele de numire în funcție a noilor miniștri de la Apărare și Economie, publicate în Monitorul Oficial
Decretele de numire în funcție a noilor miniștri de la Apărare - Radu Miruță și Economie - Irineu Darău au fost publicate marți în Monitorul Oficial, anunță Agerpres....
Greta Thunberg, arestată la Londra în timpul unui protest în sprijinul Palestine Action
Greta Thunberg, arestată la Londra în timpul unui protest în sprijinul Palestine Action
Militanta suedeză pentru climă Greta Thunberg a fost arestată marţi la Londra în timpul unei manifestaţii de susţinere ...
Comisia Europeană anunţă norme mai stricte privind siguranţa jucăriilor
Comisia Europeană anunţă norme mai stricte privind siguranţa jucăriilor
Noul Regulament privind siguranţa jucăriilor va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, în urma adoptării sale de către ...
Economia Rusiei, istovită de război. 2026 va fi un an crucial – economiști
Economia Rusiei, istovită de război. 2026 va fi un an crucial – economiști
Economiştii spun că poziţia Rusiei este mai slabă ca niciodată, pe măsură ce Kremlinul cheltuie cea mai mare parte ...