Grecia închiriază prima insulă. Câţi bani încasează

Autorităţile locale din regiunea elenă Eubeea au decis să închirieze Insula Pezonisi, cunoscută şi ca Insula Viselor, preţul urmând să fie de peste 100.000 de euro pe an, potrivit cotidianului elen Kathimerini.
Economica.net - vin, 28 sept. 2012, 13:33
Grecia închiriază prima insulă. Câţi bani încasează

Pezonisi este prima insulă elenă care va fi închiriată din cauza dificultăţilor financiare ale statului.

Insula de 6,6 hectare este situată în apropierea municipalităţii Eretria, aflată pe coasta sudică a insulei Eubeea.

Pezonisi va fi oferită spre închiriere pentru dezvoltarea de activităţi turistice. Insula dispune deja de infrastructura hotelieră necesară, formată din 52 de camere, 46 de bungalouri şi alte facilităţi, însă aceasta nu a fost utilizată în ultimii ani.

O licitaţie pentru închirierea pe 25 de ani a insulei urmează să fie anunţată în curând de consiliul local, iar preţul va fi stabilit la peste 100.000 de euro pe an.

Surse apropiate situaţiei au declarat că un investitor de origine elenă din Statele Unite este interesat de închirierea pe 20 de ani a insulei, unde ar face investiţii de circa 3 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii existente.

Te-ar mai putea interesa și
Ebola: SUA introduc o nouă obligaţie de călătorie pentru toţi pasagerii zborurilor internaţionale, inclusiv pentru cei care pleacă din România
Ebola: SUA introduc o nouă obligaţie de călătorie pentru toţi pasagerii zborurilor internaţionale, inclusiv pentru ...
Autorităţile americane introduc o nouă măsură de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii Ebola. Începând din 3 noiembrie, toţi pasagerii zborurilor internaţionale cu destinaţia......
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziţia sa ar putea fi crucială, ...
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulaţie ale Uniunii ...
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Preşedintele parlamentului iranian a cerut duminică populaţiei să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se ...