Guvernul a adoptat o hotărâre care reglementează vânzarea lemnului de foc pentru populaţie şi transparentizează licitaţiile de masă lemnoasă

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi o hotărâre care reglementează vânzarea lemnului din pădurile aflate în proprietate publică, una dintre prevederi referindu-se la vânzarea directă, fără intermediari, a lemnului de foc către populaţie şi către şcoli sau alte instituţii, fiind sancţionată specula. O altă prevedere vizeaz-ă transparentizarea licitaţiilor de masă lemnoasă, potrivit News.ro.
Economica.net - joi, 05 oct. 2017, 16:04
Guvernul a adoptat o hotărâre care reglementează vânzarea lemnului de foc pentru populaţie şi transparentizează licitaţiile de masă lemnoasă

Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobată la propunerea Ministerului Apelor şi Pădurilor, conţine, ca element de noutate, asigurarea, cu prioritate, a lemnului de foc pentru populaţie, scrie News.ro.

Hotărârea se referă la vânzarea directă, fără intermediari, a lemnului de foc către populaţie şi către unităţile de interes public local (şcoli, grădiniţe, instituţii etc.), din pădurile proprietate publică. În acest sens, au fost introduse, în premieră, prevederi care sancţionează specula, adică revânzarea materialului lemnos cumpărat ca lemn de foc de populaţie.

O altă noutate din Regulament vizează asigurarea dreptul de preempţiune producătorilor de mobilă, drept prevăzut în Codul Silvic încă din 2015.

Prin această hotărâre se stabileşte clar că, special pentru sectorul mobilei din România, se organizează o primă licitaţie, la care au dreptul să participe exclusiv operatorii care deţin certificat de atestare de producător din industria mobilei şi operatorii economici care deţin precontract de servicii de prelucrare primară a lemnului fasonat încheiat cu producătorul din industria mobilei care deţine certificat de atestare privind capacitatea de industrializare a lemnului. La fel ca şi în cazul lemnului de foc, pentru a evita specula, este interzisă revânzarea lemnului achiziţionat în cadrul licitaţiei dedicate producătorilor români de mobilă.

„Cred că, astfel, dăm o şansă importantă industriei să îşi procure materia primă la preţuri corecte şi îi permitem să crească şi să se dezvolte. Tot prin introducerea acestei măsuri asigurăm acea plus-valoare lemnului exploatat la noi în ţară şi stimulăm crearea de locuri de muncă”, a precizat ministrul Doina Pană.

O altă prevedere din noul Regulament vizează transparentizarea totală a licitaţiilor de masă lemnoasă.

Astfel, în urma adoptării HG, Ministerul Apelor şi Pădurilor va realiza un website dedicat, denumit www.produselepadurii.ro, în cadrul căruia vor fi publicate toate anunţurile de licitaţie de masă lemnoasă din pădurile aflate în proprietate publică. Se grupează, astfel, anunţurile pe un singur portal, anunţuri care, în prezent, se regăsesc publicate pe site-urile fiecărui administrator de fond forestier proprietate publică, în mod dispersat şi neunitar.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru....
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...