Guvernul analizează varianta de a angaja un singur salariat la stat în locul a doi care părăsesc sistemul

Guvernul analizează posibilitatea implementării principiului potrivit căruia, la fiecare doi angajaţi la stat care pleacă din sistem, să fie angajat unul singur, a declarat, duminică, vicepremierul Costin Borc, în emisiunea "În faţa ta" de la Digi 24.
Economica.net - D, 10 iul. 2016, 12:51
Guvernul analizează varianta de a angaja un singur salariat la stat în locul a doi care părăsesc sistemul

Întrebat dacă sunt prea mulţi angajaţi în acest moment la stat, Borc a răspuns: „O părere proprie: da. Nu sunt un specialist în administraţie publică, însă oamenii cu care ne întâlnim în discuţii, experţi în administraţie, spun că, totuşi, din punctul de vedere al administraţiei, faţă de alte ţări nu o ducem foarte bine”.

Potrivit lui Borc, cu ocazia discuţiilor pe marginea legii salarizării sectorului bugetar, a propus şi implementarea principiului „doi la unu”, după modelul francez.

„Am propus (principiul „doi la unu” – n.r.) în Guvern în discuţiile pe legea salarizării. Este un principiu care este acceptat de colegi. Nu vreau să-mi arog această idee, pentru că este o idee pe care am văzut-o în Franţa, era ideea de a diminua administraţia într-un mod simplu şi corect şi a nu face nişte valuri de disponibilizări. Fiecare doi funcţionari care ies la pensie sau ies din sistem să fie înlocuiţi prin unul”, a explicat vicepremierul.

El a subliniat că, totuşi, această măsură trebuie implementată cu mare atenţie şi nu trebuie să afecteze unele sectoare precum învăţământul, sistemul sanitar, sistemul asistenţei de stat sau sistemul de probaţiune.

Întrebat dacă premierul Dacian Cioloş susţine această idee, Borc a răspuns: „Cred că da”.

„Probabil va exista un act normativ, nu ştiu cum poate concretiza acest lucru. Ca principiu, eu personal îl susţin şi cred că este un principiu corect. Trebuie făcut însă încet”, a adăugat oficialul guvernamental.

Te-ar mai putea interesa și
FIDELIS – Anunţ oficial despre programul de titluri de stat. Cât a împrumutat populaţia statul prin FIDELIS 2025
FIDELIS – Anunţ oficial despre programul de titluri de stat. Cât a împrumutat populaţia statul prin FIDELIS 2025
FIDELIS - A unsprezecea şi ultima ediţie din acest an a Programului de titluri de stat Fidelis, derulată în perioada 5 - 12 decembrie, a atras subscrieri de 1,49 miliarde lei, confirmând......
Amendă de 72 mil. euro pentru mai mulți producători de baterii, printre care și Rombat
Amendă de 72 mil. euro pentru mai mulți producători de baterii, printre care și Rombat
Rombat SA, subsidiara românească a grupului Metair, este unul dintre producătorii europeni de baterii amendați cu 72 ...
Ce spune Romsilva despre reorganizarea regiei – Anunţ oficial
Ce spune Romsilva despre reorganizarea regiei – Anunţ oficial
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a cerut, luni, ca reorganizarea regiei să fie bazată pe un studiu solid de impact, ...
Programul Rabla revine începând de pe 16 decembrie: 14,5 mil. lei pentru electrice și 22,2 mil. lei pentru termice
Programul Rabla revine începând de pe 16 decembrie: 14,5 mil. lei pentru electrice și 22,2 mil. lei pentru termice
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat deschiderea unei noi sesiuni a programului Rabla 2025. Conform instituției, ...