Guvernul vrea să înfiinţeze un fond naţional pentru investiţii în eficienţa energetică

Ministerul Economiei a comandat un studiu referitor la "mecanismul de înfiinţare, organizare şi funcţionare la nivel naţional a unui Fond specializat pentru investiţii în eficienţa energetică".
Economica.net - D, 26 aug. 2018, 11:03
Guvernul vrea să înfiinţeze un fond naţional pentru investiţii în eficienţa energetică

Studiul comandat de Ministerul Energiei, pentru care instituţia este dispusă să plătească 65.000 de lei trebuie să conţină, după o analiză, o listă de măsuri concrete în vederea implementării Fondului Specializat pentru investiţii în eficienţa energetică, entităţile implicate, precum şi schema de operare a fondului respectiv.

„Se va propune structura unui fond de investiţii prin care să se poată finanţa proiectele de creştere a eficienţei energetice în sectoarele deficitare din punct de vedere al eficienţei energetice: industrie, transport, alimentare cu energie termică, cogenerare, iluminat public, transport/distribuţie energie electrică şi gaze naturale etc.”, iar „beneficiarii proiectelor finanţate din Fondul specializat pentru investiţii în eficienţa energetică pot fi societăţi cu capital de stat, privat sau mixt sau autorităţi publice locale/centrale”.

Autorii studiului trebuie să arate şi care sunt variantele de alimentare a acestui fond, cel puţin pentru început. În caietul de sarcini sunt evocate mai multe posibilităţi. Se vorbeşte despre accesarea de linii de credit de la băncile europene, de identificarea de fonduri publice, de posibilitatea de a fi folosite sumele obţinute din penalizările acordate celor care nu-şi îndeplinesc cota de achiziţie de certificate verzi sau despre posbilitatea de a fi folosit capitalul propriu al firmelor care ofera servicii de eficienţă energetică.

Ministerul Energiei aşteaptă ofertele celor care doresc să realizeze acest studio până la data de 31 august.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...