Cine NU va mai plăti impozitul pe venit: medicii, IT-iştii, cercetătorii şi persoanele cu handicap

În proiectul de modificare a Codului Fiscal prin care se introduce impozitul pe venitul global al gospodăriilor, apar câteva categorii de persoane fizice care nu vor mai plăti deloc impozitul.
Economica.net - J, 20 apr. 2017, 10:44
Cine NU va mai plăti impozitul pe venit: medicii, IT-iştii, cercetătorii şi persoanele cu handicap

Impozitul pe venit va scădea de la 16 la 10% pentru oricine realizează venituri, începând din anul 2019 pentru veniturile obţinute în anul 2018, potrivit propunerii de modificare a sistemului de taxare a veniturilor persoanelor fizice prin care se introduce impozitul venitul global anual al gospodăriei.

În draftul prezentat de Ministerul de Finanţe referitor la noul sistem de impozitare, apare şi o categorie de contribuabili scutiţi de la plata impozitului. Este vorba despre persoanele cu handicap, despre IT-iştii care creează softuri, de cei care activează în domeniul cercetării şi, în ultimul rând, despre o categorie mult mai largă, şi anume, medici.

Iată, integral, ce scrie la capitolul “scutiri” în proiectul Finanţelor

Scutiri

    Sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili:

    1. persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din:

    a)  activităţi independente, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere;

    b) salarii şi asimilate salariilor, prevăzute la art. 76 alin. (1) – (3);

    c) pensii;

    d) activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, altele decât cele prevăzute la art. 105, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică;

    2. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) – (3), ca urmare a desfăşurării activităţii de creare de programe pentru calculator. Încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator se face prin ordin**) comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, al ministrului pentru societatea informaţională, al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice şi al ministrului finanţelor publice;

    3. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) – (3), ca urmare a desfăşurării activităţii de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică, în condiţiile stabilite prin ordin***) comun al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, al ministrului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale;

   4.  persoanele fizice, pentru veniturile realizate din exercitarea profesiei de medic, în condițiile în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului finațelor publice”.

Articolele sunt din Codul Fiscal aflat acum în vigoare, pe care îl puteţi consulta AICI

Intenţia PSD de a anula impozitul pe venit pentru medici a fost anunţată de PSD încă din iarnă. “În programul nostru, pentru toți medicii impozitul pe venit este zero (…). Medicii din România nu vor mai plăti impozit pe venit, exact ca IT-iștii. Deci, niciun medic din România, indiferent de salarizare, nu va mai plăti impozit pe venit, începând de după alegeri, dacă vom avea voturile necesare să facem majoritatea” spunea preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

În România sunt circa 45.000 de medici.

Citeşte şi Efectul introducerii noului impozit global: La un salariu mediu din Bucureşti, angajatul câştigă cel puţin 5.000 de lei pe an

Când veţi fi obligaţi să plătiţi noul impozit pe venitul global

Totul despre impozitul pe venitul global pe gospodărie

Impozit de 10% pe venitul global – Cum se va calcula punctajul unei gospodării

Grila de impozitare pentru gospodării, din 2018: 0% pentru venituri lunare de sub 2.000 lei, 10% pentru restul, deduceri pentru copii

Drepturile de hrană, costul telefoanelor, abonamentelor şi cartelelor, neimpozabile. Veniturile din dividende, scutite de plată – proiect

 

 

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...