Intesa vrea să-şi extindă prezenţa pe pieţele din Marea Britanie, SUA şi Elveţia, precum şi în Asia

Intesa Sanpaolo vrea să-şi extindă prin achiziţii diviziile de private banking, asset management şi insurance businesses, a anunţat, joi, directorul general, Carlo Messina, într-un interviu acordat publicaţiei italiene 'Corriere della Sera', transmite Reuters.
Economica.net - joi, 27 nov. 2014, 21:10
Intesa vrea să-şi extindă prezenţa pe pieţele din Marea Britanie, SUA şi Elveţia, precum şi în Asia

De asemenea, banca italiană vrea să-şi majoreze prezenţa pe pieţele din Marea Britanie, SUA şi Elveţia, precum şi în Asia, a afirmat Carlo Messina.

Publicaţia britanică ‘Financial Times’ (FT) anunţa săptămâna aceasta că Intesa încearcă să convingă Royal Bank of Scotland (RBS) să vândă în întregime banca privată Coutts, printre clienţi căreia se află şi regina Elisabeta. Activele Coutts, înfiinţată în 1692, sunt estimate la aproximativ un miliard de dolari (805 milioane de euro).

Instituţia a fost scoasă la vânzare de banca britanică Royal Bank of Scotland în august, Goldman Sachs Group Inc fiind mandatat să găsească cumpărători.

Reprezentanţii Intesa apreciază că activele Coutts sunt cele mai interesante dintre opţiunile disponibile, a anunţat FT, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Întrebat cum comentează aceste informaţii, Carlo Messina a afirmat că banca privată Coutts ‘este un activ foarte interesant’, dar Royal Bank of Scotland ezită să o vândă. ‘Pe de altă parte, nu suntem pregătiţi să plătim orice preţ’, a subliniat şeful băncii italiene.

Acesta a exclus posibilitatea ca Intesa să achiziţioneze alte bănci sau subsidiare în Italia sau că banca ar putea fi interesată de achiziţii transfrontaliere, cum ar fi cumpărarea unei participaţii în Commerzbank, pe care Guvernul german ar putea să o scoată la vânzare după finalizarea restructurării băncii, în 2016.

Intesa, al cărei profit s-a dublat în trimestrul trei din 2014, are ca obiectiv distribuirea de dividende totale în numerar de zece miliarde de euro şi să ajungă la un profit net de 4,5 miliarde de euro în 2017.

Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 (un indicator al solidităţii financiare) al Intesa a urcat la 13%, la 30 septembrie, de la 12,9%, la 30 iunie, confirmând că Intesa este una dintre cele mai bine capitalizate bănci italiene.

Banca a trecut testele de stres derulate de BCE, după ce, în trimestrul patru din 2013, a înregistrat pierderi record de peste cinci miliarde de euro din cauza creditelor neperformante.

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), în lungime de 19,3 km, a anunțat ministrul......
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Președintele ANRE, George Niculescu, afirmă că obligația montării unui contor suplimentar la prosumatori, proces care ...