Ionuţ Dumitru: Situaţia finanţelor, cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă

Situaţia finanţelor publice prezintă cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă pentru că deficitul bugetar a ajuns în zona pragului de 3%, iar riscul de a-l depăşi este mai mare decât oricând, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, la o conferinţă de specialitate.
Economica.net - mar, 05 iun. 2018, 09:46
Ionuţ Dumitru: Situaţia finanţelor, cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă

‘Situaţia finanţelor publice e un risc şi cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă. De ce? Pentru că deficitele deja au ajuns în zona lui 3%, din nou, după ce am avut o reducere foarte rapidă a deficitului bugetar, am avut o creştere destul de rapidă în ultimii ani, iar riscul de a depăşi 3% este probabil mai mare anul acesta ca oricând. Aş mai puncta un lucru şi anume direcţia în care merge deficitul. Direcţia în care a mers deficitul în ultimii ani în România a fost chiar opusă faţă de ceea ce s-a întâmplat în Europa. Dacă ne uităm în Europa a fost o tendinţă de consolidare fiscală, de reducere a deficitelor în ultimii ani, în timp ce în România deficitul a crescut. Am mai avut o perioadă de divergenţă de tipul acesta în perioada pre-criză. Când în Europa deficitele scădeau, la noi creşteau’, a spus Ionuţ Dumitru.

Acesta a menţionat că potrivit estimărilor Comisiei Europene anul acesta România va avea un deficit bugetar de peste 3%, care va însemna cel mai mare deficit bugetar din Europa.

De asemenea, Ionuţ Dumitru a menţionat că fragilitatea situaţiei bugetare este dată şi de faptul că România are venituri fiscale din taxe şi impozite la minime istorice, undeva la sub 26% din PIB, iar media europeană este de 40%, iar factura salariilor ca procent din PIB a crescut, fiind la nivelul pre-criză, urmând a ajunge anul acesta la 10,4%.

Prognozele de primăvară ale Comisiei Europene indică, pentru România, un deficit guvernamental general de 3,4% din PIB în 2018 şi unul de 3,8% din PIB în 2019, peste pragul de 3% din PIB prevăzut în Tratatul de la Maastricht. În context, Executivul european arăta, recent, că va fi nevoie de măsuri suplimentare semnificative în 2018 pentru a fi respectate prevederile Pactului de Stabilitate şi creştere, având în vedere deteriorarea perspectivelor fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
Razboi China Japonia Phenianul afirmă că ambiţiile nucleare ale Japoniei trebuie împiedicate „cu orice preţ”
Razboi China Japonia Phenianul afirmă că ambiţiile nucleare ale Japoniei trebuie împiedicate „cu orice preţ”
Coreea de Nord avertizează că ambiţiile nucleare ale Japoniei "trebuie împiedicate cu orice preţ", conform agenţiei oficiale de ştiri KCNA, după ce un oficial japonez a sugerat că ţara ar......
Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump
Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump
Victime ale agresorului sexual american decedat Jeffrey Epstein şi membri ai Congresului au criticat dur sâmbătă administraţia ...
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. Bateriile sunt deja puse
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. ...
Instalația de stocare a energiei în baterii (BESS) Iaz este un proiect de baterii de 98,617 MW, construit special pentru ...
SUA au propus organizarea de negocieri directe Ucraina-Rusia, spune Zelenski
SUA au propus organizarea de negocieri directe Ucraina-Rusia, spune Zelenski
SUA au propus organizarea primelor negocieri faţă în faţă dintre Ucraina şi Rusia din ultimele şase luni, la Miami, ...