Isărescu: BNR şi guvernul nu au renunţat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului

Banca Naţională a României (BNR) şi guvernul, indiferent de orientarea politică, nu au renunţat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului, se arată în discursul guvernatorului băncii centrale, Mugur Isărescu, susţinut la cea de-a XXIV-a ediţie a Simpozionului 'Cristian Popişteanu', şi publicat pe site-ul instituţiei.
Economica.net - mie, 06 apr. 2016, 12:09
Isărescu: BNR şi guvernul nu au renunţat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului

‘Nici BNR, nici guvernul român, indiferent de orientarea ideologică, nu au renunţat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului Băncii Naţionale a României. Reamintesc doar că de-a lungul celor două decenii interbelice guvernul de la Bucureşti nu a încetat să aducă această problemă pe agenda întâlnirilor bilaterale desfăşurate la Copenhaga, Londra, Varşovia, Geneva etc.’, a spus Isărescu

El a adăugat că, în practica relaţiilor dintre băncile centrale, funcţionează cutuma încrederii reciproce.

‘Astfel, în condiţiile grele ale celui de-al Doilea Război Mondial, BNR a primit la rândul său un tezaur în depozit, trei tone de aur aparţinând Băncii Poloniei, aur pe care l-a restituit integral şi necondiţionat la sfârşitul războiului. În acelaşi timp, vă reamintesc că România a permis şi a sprijinit, în septembrie 1939, evacuarea întregului tezaur de aur aparţinând băncii centrale din Polonia – 83,5 tone, precum şi a bunurilor din patrimoniul cultural şi artistic al acestei ţări, în pofida ameninţărilor Germaniei. România a respectat tratatul său de alianţă cu Polonia, plătind, însă, cu viaţa prim-ministrului de la acea dată, Armand Călinescu, asasinat la câteva zile după trecerea tezaurului polonez prin România, la 21 septembrie 1939’, a menţionat guvernatorul BNR.

În plus, şeful BNR a reamintit că se împlineşte un secol de la plecarea tezaurului românesc, iar Banca Naţională a României consideră în continuare că este de datoria sa să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca aceste valori să revină acasă

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană vrea să susțină 3.414 angajați disponibilizați de Audi la uzina din Belgia
Comisia Europeană vrea să susțină 3.414 angajați disponibilizați de Audi la uzina din Belgia
Comisia Europeană a propus mobilizarea a 7,5 milioane de euro din Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG) pentru a ajuta 3.414 lucrători......
Uniunea Europeană susţine „deplin” manifestaţiile din Iran, declară Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană susţine „deplin” manifestaţiile din Iran, declară Ursula von der Leyen
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană susţine „deplin” manifestaţiile ...
Ministrul Economiei consideră că acordul UE-Mercosur va duce la creşterea exporturilor României
Ministrul Economiei consideră că acordul UE-Mercosur va duce la creşterea exporturilor României
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, declară că statul român a susţinut ...
UE și Mercosur sunt gata să semneze pe 17 ianuarie noul acord comercial, care a fost negociat 25 de ani și care reprezintă un răspuns la politicile protecționiste
UE și Mercosur sunt gata să semneze pe 17 ianuarie noul acord comercial, care a fost negociat 25 de ani și care reprezintă ...
Uniunea Europeană are prevăzută pentru 17 ianuarie semnarea acordului comercial cu Mercosur, un pas decisiv pentru crearea ...