Isărescu: Creditarea a depășit creșterea economică

România a asistat la o cădere a intermedierii financiare, dar se pare că s-a produs punctul de cotitură, creditarea depăşind creşterea economică, a declarat luni guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei care a urmat şedinţei Consiliului de Administraţie al BNR.
Economica.net - lun, 06 aug. 2018, 14:36
Isărescu: Creditarea a depășit creșterea economică

„După datele pe care le avem, sistemul bancar românesc a trecut din poziţia de creditor în cea de debitor. Să vedem în ce măsură se confirmă. Sunt mai mulţi factori care au contribuit la acest lucru. Noi i-am prezentat în trecut, în repetate rânduri. Nu este niciun mister cu evoluţia lichidităţii. Sunt mai mulţi factori care contribuie. Este vorba şi de evoluţia ciclică, lunară, a acestei lichidităţi în funcţie de absorbţia şi introducerea de lichidităţi în piaţă de către Ministerul de Finanţe. Nu vreau să vă mai repet procesul. Este lunar. În perioada când se plătesc taxe şi impozite dispar lichidităţile din piaţă, când Ministerul de Finanţe plăteşte pensii şi salarii se introduc lichidităţi în piaţă şi acestea sunt evoluţii ciclice. Apoi e vorba de faptul că o parte din lichidităţi au fost folosite de bănci în procesul de creditare, aţi observat noi am asistat la o cădere a intermedierii financiare, dar se pare că s-a produs punctul de cotitură întrucât creşterile, se pare, să nu zicem hop până când nu sărim gardul, pentru că avem evoluţia creditării care depăşeşte creşterea economică. Bate spre 7%, creşterea economică probabil că se va situa în jur de 4% anul acesta”, a spus Mugur Isărescu.

Guvernatorul a explicat că o parte din lichidităţile băncilor încep să fie folosite în procesul de creditare, ceea ce este un lucru foarte bun.

Creditarea ar putea deveni motor al creșterii economice

Isărescu a afirmat că s-ar putea să vedem că treptat creditul devine un motor al creşterii economice pe măsură de stimulii fiscali îşi diminuează din forţă.

Acesta a mai spus că în acest moment piaţa se află în echilibru, nici exces şi nici deficit, după ce a avut un relativ exces luna trecută.

Banca Naţională a României a injectat, luni, în piaţa bancară 10,524 miliarde de lei, printr-o operaţiune de tip repo cu scadenţa la 7 zile, la o dobândă de 2,50% pe an, egală cu dobânda cheie, potrivit datelor publicate de banca centrală.

 ROBOR a scăzut pe piața interbancară 

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a scăzut luni pe piaţa interbancară cu 0,07 puncte procentuale, până la 3,40% pe an, reiese din datele BNR.

O valoare similară s-a înregistrat pe 26 februarie 2014, respectiv 3,40% pe an.

La începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a coborât la 3,49% pe an, de la 3,53% vineri, în timp ce ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a ajuns la 3,53% pe an, de la 3,56%.

Indicele ROBOR la 12 luni se situa luni la nivelul de 3,60% pe an, cu 0,03 pp mai puţin faţă de valoarea consemnată vineri.

 

Pe aceeași temă:

Isărescu: În iulie vom avea inflaţie negativă. Inflaţia lunară stagnează de câteva luni bune în România

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...