Isărescu: Leul ar trebui să se deprecieze după aceste măsuri, dar mă tem că nu o să se întâmple

Moneda naţională ar trebui să se deprecieze după reducerea dobânzii şi a rezervelor minime obligatorii la lei, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând, totodată, că se teme că un astfel de scenariu s-ar putea să nu aibă loc, deşi deprecierea din ultima perioada a fost de numai 1%.
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 16:58
Isărescu: Leul ar trebui să se deprecieze după aceste măsuri, dar mă tem că nu o să se întâmple

„În mod normal ar trebui să se ducă (rezervele minime obligatorii în lei eliberate -n.r.) spre deprecierea monedei, dar eu mă tem că nu o să se întâmple. Şi utilizarea excesivă a cuvântului depreciere, trebuie interpretată puţin. De la 4,45 lei/euro, nivelul cu care se obişnuise publicul, ca dorit, preferat la televizor, la 4,5 este în jur de 1%. Păi şi până în timpul etalonului aurului o astfel de mişcare era normală (…) Nu mai avem acest sistem şi este normal ca volatilităţiile să fie mult mai mari”, a spus Isărescu la conferinţa de prezentare a primelor decizii de politică monetară din 2014.

El a continuat mesajul din toamna anului trecut, când a anunţat că BNR va avea o politică mai laxă în privinţa cursului de schimb, în sensul că intervenţiile pe canalul direct sau prin piaţa monetară se vor face într-un interval de variaţie mult mai larg decât în trecut.

„Oricum, fără să semnifice niciun nivel de intervenţie sau de altă natură, între 4,40-4,5 sunt 2%, cu mult sub 5% zona de echilibru, pe care o reconfirm acum. Într-un cuvânt, să lăsăm cursul să-şi facă datoria, pentru că el are un rol economic”, a completat Isărescu la conferinţa de miercuri.

Potrivit guvernatorului BNR, prin reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii vor fi eliberate către bănci circa 500 de milioane de euro şi 4 miliarde de lei.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis miercuri să reducă rata dobânzii de politică monetară de la 4% la 3,75% pe an, un nou minim istoric, precum şi ratele rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% şi ratele rezervelor minime obligatorii la valută de la 20% la 18%.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...