Probleme mari la fosta Domo Retail. Lanţul de magazine a lăsat în urmă datorii de 48,3 milioane de euro

Fosta Domo Retail SA, compania aflată în insolvenţă care a administrat în trecut magazinele electroIT DOMO, are datorii de 213,6 milioane de lei (aproximativ 48,3 milioane de euro). 
Alina Stanciu - lun, 07 dec. 2015, 22:03
Probleme mari la fosta Domo Retail. Lanţul de magazine a lăsat în urmă datorii de 48,3 milioane de euro

Compania Family Home Concept SRL (FHC), fosta Domo Retail SA care opera lanţul de magazine de electrice şi electrocasnice DOMO şi care a intrat în insolvenţă în vara acestui an, a lăsat în urmă aproximativ 213,6 milioane de lei (aproximativ 48,3 milioane de euro), potrivit tabelului preliminar al creanţelor pus la dispoziţia ECONOMICA.NET de către Termene.ro. Mare parte din bani, în cazul în care aceştia vor fi recuperaţi, vor ajunge însă în Bulgaria, la Corporate Commercial Bank AD, instituţia de credit care a ţinut în viaţă business-ul Domo începând din 2013 şi care a intrat în insolvenţă după ce acţionarul majoritar, Tsvetlan Vassilev, ar fi sustras peste 100 de milioane de euro din conturile instituţiei. Este vorba despre 77,8 milioane de lei, adică 36,4% din totalul creanţelor admise.

Valoarea creanţelor garantate se cifrează la 105,1 milioane de lei, iar cea a creanţelor bugetare se ridică la 17,6 milioane de lei.

Citeşte şi Exclusiv: Prăbuşirea fostei DOMO Retail SA este legată de un tun răsunător din sistemul bancar bulgăresc

De departe cea mai mare creanţă este cea a furnizorului chinez Akkord Inter LTD, ce se ridcă la 36,8 milioane de lei, urmată de cea a Samsung, compania care a cerut insolvenţa FHC – 18,7 milioane de lei, SC LG Electronics – 14,3 milioane de lei, Domo SRL – compania care operează acum ce a mai rămas din lanţul de magazine DOMO şi domo.ro – 6,5 milioane de lei, Daewoo România – 6 milioane de lei, Philips România – 4,6 milioane de lei.

În momentul de faţă, societatea Family Home Concept SRL, fosta Domo Retail SA, este deţinută, conform Registrului Comerţului, de Avarike Limited, un offshore din Cipru care deţine 99,9% din acţiuni şi care era şi în acţionariatul Domo Retail SA în 2014. Avarike aparţine, la rândul său, omului de afaceri slovac Vanek Marian (58 de ani) care are o experiență de peste 30 de ani în zona de producție, comerț internațional și restructurare. În această perioadă, acesta a ocupat poziții de Chief Commercial Officer și Head of Business & Finance în cadrul unor mari companii internaționale din Cehoslovacia, respectiv Slovacia.

Magazinele Domo şi site-ul domo.ro sunt operate de o altă companie, Domo SRL care, potrivit administratorului, este în plin proces de restructurare a activității. Retailerul a închis numeroase magazine şi a anunţat că se vor concentra pe câteva magazine și pe operațiunile online. 

Te-ar mai putea interesa și
NATO a lansat o platformă comună „e-commerce” care le permite statelor membre să se doteze rapid cu sisteme antidrone
NATO a lansat o platformă comună „e-commerce” care le permite statelor membre să se doteze rapid cu sisteme ...
NATO a anunţat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid şi mai eficient cu capacităţi antidrone, în urma creşterii numărului......
Italia anunță că va trimite Ucrainei un pachet nou de ajutor militar, primul din acest an
Italia anunță că va trimite Ucrainei un pachet nou de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul Apărării ...
Preşedintele Paraguayului Santiago Pena și-a dat demisia în urma falimentului băncii Ueno, care a făcut ca milioane de cetățeni să nu-și mai poată accesa conturile
Preşedintele Paraguayului Santiago Pena și-a dat demisia în urma falimentului băncii Ueno, care a făcut ca milioane ...
Preşedintele Paraguayului, Santiago Pena, a renunţat la funcţie joi, pe fondul înmulţirii apelurilor la demisie în ...
Natalia Intotero: Ministerul Mediului a avut peste 3,6 miliarde de euro şi au fost luaţi puţin peste 1,3 miliarde de euro. Foarte mulţi bani s-au pierdut
Natalia Intotero: Ministerul Mediului a avut peste 3,6 miliarde de euro şi au fost luaţi puţin peste 1,3 miliarde de euro. ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a avut la dispoziţie fonduri de peste 3,6 miliarde de euro prin PNRR, din care ...