Preşedintele Paraguayului Santiago Pena și-a dat demisia în urma falimentului băncii Ueno, care a făcut ca milioane de cetățeni să nu-și mai poată accesa conturile

Preşedintele Paraguayului, Santiago Pena, a renunţat la funcţie joi, pe fondul înmulţirii apelurilor la demisie în urma prăbuşirii creditorului digital Ueno, care a împiedicat milioane de clienţi să îşi acceseze conturile, relatează Reuters şi AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 05 nov. 2026, 20:38
Preşedintele Paraguayului Santiago Pena și-a dat demisia în urma falimentului băncii Ueno, care a făcut ca milioane de cetățeni să nu-și mai poată accesa conturile

„Am luat decizia de a-mi prezenta demisia de la preşedinţia republicii. Fac acest lucru cu gândul la stabilitatea ţării noastre, pacea socială şi necesitatea de a păstra instituţiile noastre democratice”, a declarat el într-un discurs video înregistrat şi transmis joi.

Pena, un aliat al preşedintelui american Donald Trump, se retrage după ce opoziţia a convocat o sesiune extraordinară pentru a începe procesul de depunere a unei moţiuni de impeachment în Congres şi după ce protestatarii au cerut demisia sa.

Anterior joi, Pena, care este preşedinte din 2023, a pierdut sprijinul membrilor propriului partid conservator. Vicepreşedintele Pedro Alliana urmează să preia funcţia ca înlocuitor al său.

Membrii Congresului l-au acuzat pe Pena de conflicte de interese, utilizare abuzivă a fondurilor de pensii şi muşamalizări instituţionale legate de prăbuşirea Ueno, care a crescut rapid de la un jucător de nişă în domeniul fintech la o bancă de nivel mediu care administra aproape 850 de milioane de dolari din fonduri publice.

„Cea mai mare dorinţă a mea este ca restituirea acestor fonduri să fie garantată, ca fondul de garantare a depozitelor să îşi îndeplinească scopul şi ca fondurile publice – precum şi resursele care aparţin tuturor paraguayenilor – să fie protejate”, a adăugat Pena în discursul său.

Banca Centrală a Paraguayului (BCP) a intervenit şi a pus sub tutelă Ueno după ce a stabilit că aceasta a încălcat cerinţele minime de solvabilitate, declanşând o criză care i-a lăsat pe cei aproximativ 3 milioane de clienţi ai entităţii financiare, într-o ţară cu 6,5 milioane de locuitori, fără posibilitatea de a-şi accesa conturile.

Ueno nu a făcut nicio declaraţie publică pe această temă. Pena deţinuse până de curând acţiuni la această bancă.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Date Google: ce caută românii pe Google de Black Friday
Date Google: ce caută românii pe Google de Black Friday
Black Friday are deja o tradiție în România, dar comportamentul românilor legat de acest moment al cumpărăturilor s-a schimbat de-a lungul timpului. Datele Google arată că Black Friday s-a......
Electroputere VFU Pașcani a finalizat lucrările de revizie capitale la cea de-a 45-a „Săgeată Albastră”. Trenul a revenit în exploatare pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă
Electroputere VFU Pașcani a finalizat lucrările de revizie capitale la cea de-a 45-a „Săgeată Albastră”. Trenul ...
Electroputere VFU Pașcani, companie membră a Grampet Group, a finalizat revizia capitală de tip R9 la cel de-al 45-lea ...
Alexandru Nazare: Astăzi am demarat în mod concret discuţiile pe bugetul anului 2027. Ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare în noua aplicație Buget NG
Alexandru Nazare: Astăzi am demarat în mod concret discuţiile pe bugetul anului 2027. Ministerele au termen până săptămâna ...
Ministerul Finanţelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen ...
Concelex a recrutat doi avocați cu peste 20 de ani de experiență în dreptul construcțiilor. Claudiu Țâmpău devine General Counsel în cadrul companiei
Concelex a recrutat doi avocați cu peste 20 de ani de experiență în dreptul construcțiilor. Claudiu Țâmpău devine ...
Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, anunță că își creează o funcțiune juridică integrată ...