Jumătate din daunele pe RCA sunt produse în afara graniţelor ţării

Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor Auto din România (BAAR) a arătat că 45% din costul despăgubirilor RCA sunt în baza daunelor produse în afara graniţelor ţării. „Din acest 45%, aproximativ 70% sunt daune produse de vehiculele comerciale - nu doar tiruri, ci si vehicule comerciale mai mici, van-uri, minibuze, etc" a precizat Roşu. Tocmai de aceea, BAAR va căuta soluţii alături de toate instituţiile si asociatiile interesate pentru ameliorarea acestei situaţii, fapt care ar putea conduce şi la stabilizarea sau chiar reducerea poliţei RCA pentru asiguraţi.
Gabriela Ţinteanu - Dum, 06 aug. 2017, 22:09
Jumătate din daunele pe RCA sunt produse în afara graniţelor ţării

„Poliţa RCA are o latură socială, economică, dar dacă nu vom avea un comportament prudent la volan toate greşelile noastre ca şoferi se vor regăsi în costul primei de asigurare. Se produc foarte multe accidente în afara ţării şi atunci împreună cu transportatorii sau orice alte asociaţii de profil trebuie să găsim soluţii pentru limitarea numărului acestor accidente. Daca am învăţat ceva din trecutul proaspăt este că trebuie să colaborăm mai mult cu partenerii noştri „, a declarat preşedintele BAAR, Mădălin Roşu.

Acesta a arătat că, potrivit unui studiu realizat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România, circa 45% sunt despugubiri plătite în extern, iar din acestea circa 70% sunt aferente accidentelor produse de vehicule comerciale. În cazul autocarelor, autobuzelor poate chiar a tirurilor frecvenţa, în anumite cazuri poate fi mai redusă, dar severitatea accidentului este foarte mare, în timp ce în cazul altor vehicule comerciale mai mici, autoutilitare, van-uri, etc frecvenţa accidentelor este mai mare, dar severitatea poate fi uşor mai scăzută.

Noul pachet legislativ intrat în vigoare zilele acestea va contribui probabil la o ponderare a acestei situaţii, în cadrul noilor reglementări existând mecanisme pentru ca aceşti clienţi cu risc ridicat să păstreze masa critică într-o zonă rezonabilă, după cum precizează Mădălin Roşu. El spune însă că impactul acestor măsuri va fi vizibil abia la 6-12 luni după implementare.

Până atunci însă, este necesar ca atât BAAR, cât şi asigurătorii, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), asociaţiile de transportatori sau alte organizaţii profesionale implicate direct în piaţa RCA, să caute soluţii care să conducă la reducerea daunalităţii pe segmentul vehiculelor comerciale în special. Astfel, diferite metode, considerate de specialiştii în asigurări ca fiind de bun augur pentru reducerea frecvenţei accidentelor ar putea fi oferite ca metode de reducere a primei RCA, reduceri care în cazul parcurilor auto mari ar putea fi substanţiale.

„Existenţa solutiilor telematice, a camerelor video însoţite de senzori de mişcare care să asigure vizibilitatea şoferului chiar şi în unghiul mort, sunt doar câteva soluţii care ar putea conduce la reducerea costului poliţei RCA”, a declarat Mădălin Roşu. În afara istoricului şoferului (numărul amenzilor primite de un şofer şi care poate creşte sau descreşte preţul poliţei RCA),  despre care ECONOMICA.NET a scris aici, şeful BAAR BAAR mentioneaza chiar si cursurile de conducere defensivă, cum sunt cele practicate de Academia Titi Aur în prezent şi la posibilităţile de a se oferri asistenţă juridică în momentul producerii accidentului într-o altă ţară, deoarece necunoaşterea limbii, a legislaţiei specifice din ţara respectivă sau a altor aspecte legate de procedurile specifice fiecărei ţări în cazul accidentelor auto, poate modifica de multe ori anumite aspecte ale vinovăţiei unui conducător auto.

„Piaţa, toţi jucătorii nu doar asigurătorii trebuie să ajute la crearea acestui pachet alternativ de soluţii, pentru că este interesul tuturor nu doar al companiei de asigurări. Va trebui să găsim un set de măsuri, nu foarte greu de implementat, care să ducă la reducerea accidentelor şi implicit a daunelor”, a declarat Mădălin Roşu. Preşedintele BAAR spune că până la finalul anului, instituţia pe care o conduce va prelua cu ajutorul echipei constituite la nivelul BAAR baza de date CEDAM de la ASF „În paralel vom face demersuri şi pentru un proiect nou de CEDAM în ideea de a oferi şi mai multă transparenţă. O recontrucţie a unei aplicaţii cu mult mai multe elemente de stocare a datelor şi mai multe posibilităţi de interconectare cu bazele de date ale autorităţilor”, a precizat Mădălin Roşu.

Menţionăm că România se află printre primele ţări din UE în ceea ce priveşte procentul numărului de morţi pe sosele. De asemenea, daunalitatea în România se situează acum la 7-8%, în timp ce în Ungaria ea este de 3-4%, iar în alte tari de exemplu Israel sub 2%.

Te-ar mai putea interesa și
Compania rusă Avtovaz începe producţia de maşini în Azerbaidjan
Compania rusă Avtovaz începe producţia de maşini în Azerbaidjan
Cea mai mare companie auto rusească, Avtovaz, a început asamblarea maşinilor Lada în Azerbaidjan, intenţionând să producă până la 1.500 de vehicule în acest an, a anunţat vineri......
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează – Ministrul Mediului
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează – Ministrul Mediului
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează şi să ofere la casă contravaloarea ...
Magazinul din Gheancea al retailerului MAMBricolaj, ultimul deschis de antreprenorul Cristian Găvan, a vândut de 7,5 milioane de lei în doi ani și jumătate
Magazinul din Gheancea al retailerului MAMBricolaj, ultimul deschis de antreprenorul Cristian Găvan, a vândut de 7,5 milioane ...
MAMBricolaj Ghencea, cel mai nou magazin al rețelei care comercializează materiale și accesorii pentru mobilă, brand ...
Salariile angajaţilor Municipalităţii, majorate. Cresc în primul rând veniturile persoanelor fără studii superioare
Salariile angajaţilor Municipalităţii, majorate. Cresc în primul rând veniturile persoanelor fără studii superioare
Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri majorarea salariilor de bază pentru funcţiile din cadrul aparatului de ...