Kovesi: Sunt oameni care nu-şi doresc să ne continuăm activitatea, inclusiv în instituţii din administrarea justiţiei

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirma, miercuri, că există oameni care nu şi-ar dori ca activitatea anticorupţie să continue, unii dintre ei lucrând în instituţii cu atribuţii în administrarea justiţiei, notează Agerpres.
Economica.net - mie, 09 mart. 2016, 21:36
Kovesi: Sunt oameni care nu-şi doresc să ne continuăm activitatea, inclusiv în instituţii din administrarea justiţiei

‘Sunt oameni care nu-şi doresc să ne continuăm activitatea, dar cred că oamenii care îşi doresc să ne continuăm activitatea sunt mult mai mulţi. Din păcate, din categoria celor care nu doresc să ne continuăm activitatea sau să avem piedici în activitatea noastră sunt şi printre cei care lucrează în anumite instituţii care au atribuţii legate de administrarea justiţiei’, a declarat Kovesi, la Digi 24.

În acest sens, ea a dat ca exemplu Parlamentul, în care mai multe solicitări ale DNA care vizau deputaţi sau senatori au fost respinse în ultimii ani.

‘Astăzi pot să dau un exemplu concret: în Parlament s-a dezbătut o cerere de arestare preventivă, am primit aprobare pentru a reţine o persoană, dar nu şi pentru a propune arestarea preventivă. (…) Nu aş putea spune dacă este o şicană, pentru simplul fapt că ei nu motivează niciodată aceste decizii, nici nu pot comenta. Dacă ele ar fi motivate, aş putea să spun de ce se resping aceste avize, dar ele nu sunt motivate, pentru că nu-i obligă nimeni să le motiveze. Până la urmă, este o decizie politică ce intervine într-o procedură judiciară’, a spus Laura Codruţa Kovesi.

Ea a precizat însă că nu toţi parlamentarii au o poziţie de respingere a solicitărilor DNA.

‘Sunt în Parlament şi oameni care susţin DNA, pentru că sunt parlamentari care au votat pentru admitere propunerilor noastre. Deci nu trebuie să spunem că tot Parlamentul este rău, sunt oameni în Parlament care de foarte multe ori au votat pentru avize’, a mai spus procurorul şef al DNA.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...