Încă o săptămână de amânare la legea dării în plată. PNL vrea excluderea programului Prima Casă

Cu sau fără apariția în Monitorul Oficial al PH CD 22/2016, care modifică Regulamentul Camerei Deputaţilor (publicat chiar de luni), deputații au decis să discute eternul proiect de lege al dării în plata săptămâna viitoare, spune inițiatorul acesteia Daniel Zamfir, într-o postare pe o rețea de socializare. Odiseea acestui proiect se schimbă din oră în oră. PSD nu vrea eliminarea pragului de 150.000 de euro, PNL vrea excluderea programului Prima Casă.
Gabriela Ţinteanu - mar, 22 mart. 2016, 22:01
Încă o săptămână de amânare la legea dării în plată. PNL vrea excluderea programului Prima Casă

Discuţiile aprinse din ultimele zile au schimbat radical datele problemei. Pentru a treia oară, discutarea legii dării în plată în Comisia Juridică a Camerei Depiutaților se amână pentru data de 30 martie.

Surse oficiale din mediul politic susțineau acum două zile că amendamentul care impune pragul de 150.000 de euro pentru o locuință care poate face obiectul dării în plată va fi scos din proiectul de lege, din cauza caracterului său neconstituțional și pentru a preîntâmpina o respingere a acestei legi la Curtea Constituțională. Declarațiile lui Liviu Dragnea, liderul PSD, pe această temă arată că social-democraţii resping ideea eliminării plafonului în cazul legii dării în plată şi doresc introducerea unei prevederi clare că Programul Prima Casă nu e afectat de lege.

Inițiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir spune chiar că l-a rugat pe Dragnea să aibă o întâlnire în care să îi explice că „și oamenii care au luat credite mai mici de 150.000 de euro își doresc scoaterea acestui plafon de frica faptului că legea ar putea fi declarată neconstituțională și în acest fel blocată”.

O altă schimbare în abordarea modificărilor care pot fi aduse sau nu proiectului legii dării în plată se leagă de programul Prima Casă. „PNL își dorește excluderea programului Prima Casă de sub efectul legii dării în plată. Eu voi încerca să explic la grupul parlamentar de ce cred că ar trebui să intre și Prtima Casă sub incidența legii. Dar dacă nu, eu nu mă voi opune partidului. PSD vrea în schimb să rămână Prima Casă”. Așa cum a declarat Dragnea, „noi susţinem introducerea unei prevederi clare în lege, care să spună că Programul „Prima Casă” nu este afectat de lege”.

Potrivit unor surse politice, PSD vrea să se facă o precizare suplimentară: garanția statului nu dispare pentru debitorii care ajung să apeleze la legea dării în plată deoarece garanția se va aplica persoanelor fizice și nu juridice.

Legea insolvenţei persoanelor fizice nu poate intra în vigoare

Pe de altă parte, în ciuda deciziei senatorilor de a nu aproba OUG 61/2015 pentru prorogarea până la data de 31 decembrie 2016 a termenului de intrare în vigoare a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, legea nu poate intra în vigoare.

Declaraţia aparţine tot deputatului Daniel Zamfir şi se bazează pe faptul că o astfel de lege nu poate funcţiona până nu are şi norme metodologice. În plus, chiar dacă legea trece de Camera Deputaţilor, „structura ei este extrem de greoaie, fapt care o face impracticabilă”, comentează Zamfir.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Atuurile României în privința implicării în reconstrucția Ucrainei sunt portul Constanța și Dunărea – Nicușor Dan
Atuurile României în privința implicării în reconstrucția Ucrainei sunt portul Constanța și Dunărea – Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că atuurile României în privința implicării în procesul de reconstrucție a Ucrainei sunt hub-urile logistice, portul Constanța și Dunărea,......
Nicușor Dan spune că cel mai probabil va vizita SUA la începutul anului viitor
Nicușor Dan spune că cel mai probabil va vizita SUA la începutul anului viitor
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că vizita sa în Statele Unite ale Americii va fi efectuată cel mai probabil, ...
De la 1 septembrie pacienții vor putea raporta dacă au fost redirecționați abuziv de la un spital de stat la un cabinet privat
De la 1 septembrie pacienții vor putea raporta dacă au fost redirecționați abuziv de la un spital de stat la un cabinet ...
Ministerul Sănătății va lansa, de la 1 septembrie, un formular online prin intermediul căruia pacienții vor putea raporta ...
Oficial. Guvernul discută mâine noua lege privind plata pensiilor, cu impact pentru 9 milioane de români. Trei variante: crește aproape sigur suma ce poate fi retrasă la început din fonduri. Pe câți ani va merge plata?
Oficial. Guvernul discută mâine noua lege privind plata pensiilor, cu impact pentru 9 milioane de români. Trei variante: ...
Legea privind plata pensiilor private revine mâine pe masa Guvernului, după ce fusese retrasă ca urmare a reacțiilor ...