Leul s-a apreciat pe interbancar. Cursul a coborât până la 4,4140 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat la deschiderea primei sesiuni din acest an, iar cotaţiile au coborât până la 4,4140 lei/euro, într-o piaţă dominată de vânzări de valută din partea jucătorilor străini, potrivit dealerilor.
Economica.net - J, 03 ian. 2013, 08:53
Leul s-a apreciat pe interbancar. Cursul a coborât până la 4,4140 lei/euro

În debut, euro era cotat la 4,4130 – 4,4140 lei, în scădere faţă de cotaţiile din ultima zi din 2012, când schimburile se perfectau în jurul nivelului de 4,43 lei/euro.

Primele transferuri au urcat uşor cursul, până la 4,4160 – 4,4170 lei/euro, după care ordinele de vânzare de valută din partea străinilor au întors cotaţiile pe scădere, spre 4,4140 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a afişat în ultima zi din 2012 un curs de referinţă de 4,4287 lei/euro, leul înregistrând astfel o scădere de 2,5% faţă de ultima cotaţie din 2011, de 4,3197 lei/euro.

În anul precedent, a fost atins recordul istoric pentru cursul leu/euro, în data de 3 august, când referinţa BNR s-a plasat la 4,6481 lei/euro. Raportat la acest nivel, deprecierea leului a fost de 7,6% de la începului anului.

Spre finalul anului, când situaţia politică s-a mai calmat, cotaţiile au început să scadă uşor.

Pentru dolar, banca centrală a publicat luni o rată de schimb în scădere uşoară, de 3,3575 lei/dolar. Comparativ cu finalului anului trecut, leul a pierdut 0,5% faţă de moneda americană, de la un curs de 3,3393 lei/dolar.

Rata de referinţă pentru francul elveţian a urcat luni de la 3,6651 lei/franc la 3,6681 lei/franc. Astfel, leul închide anul cu o scădere de 3,2% față de francul elveţian, de la 3,5528 lei/franc în luna decembrie 2011.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru sumele atrase pe termen de o zi fluctuau în intervalul 5,5-6,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Primele drone ucrainene produse în Germania vor fi operaţionale până la mijlocul lui februarie, afirmă Zelenski
Primele drone ucrainene produse în Germania vor fi operaţionale până la mijlocul lui februarie, afirmă Zelenski
Primele drone ucrainene produse în Germania urmează să fie operaţionale până la mijlocul lunii februarie, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform dpa, scrie......
Uzina BMW din Munchen la ultimele teste. A fost asamblat primul BMW i3 din generație Neue Klasse
Uzina BMW din Munchen la ultimele teste. A fost asamblat primul BMW i3 din generație Neue Klasse
Uzina BMW Group din Munchen a intrat în faza finală a modernizării și a asamblat un prim exemplar i3, model din generația ...
Centrul de arşi grav de la Tîrgu Mureş va fi dat în folosinţă, cel mai probabil, în toamna acestui an – ministrul Sănătății
Centrul de arşi grav de la Tîrgu Mureş va fi dat în folosinţă, cel mai probabil, în toamna acestui an – ministrul ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că unitatea pentru arşi grav de la Tîrgu Mureş va fi dată în ...
Constantin Toma, primarul PSD de Buzău, nu exclude o alianță PSD – AUR: „La ce joacă Grindeanu, spre asta ne îndreptăm”
Constantin Toma, primarul PSD de Buzău, nu exclude o alianță PSD – AUR: „La ce joacă Grindeanu, spre asta ne ...
Primarul orașului Buzău, Constantin Toma, de la PSD, a declarat la Digi24 că direcția în care duce Sorin Grindeanu partidul ...