Medicii anchetaţi de la Spitalul de Arşi au afaceri ascunse, lichidate sau în pierdere

Medicii acuzaţi că ar fi făcut operaţii ilegale în Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti nu sunt la fel de "rentabili" şi în privat: unii dintre ei şi-au închis afacerile, clinica privată a șefului Secţiei Chirurgie Plastică a Spitalului de Arşi merge pe pierdere, iar centrul medical al medicului Cristina Isac, aflat în centrul Capitalei, este de negăsit la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. 
Cristina Şomănescu - mar, 29 apr. 2014, 21:05
Medicii anchetaţi de la Spitalul de Arşi au afaceri ascunse, lichidate sau în pierdere

Medicii Vitalie Stan, Nicolae Antohi şi Elena Cristina Isac au fost arestaţi preventiv, duminică, 27 aprilie, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, în dosarul operaţiilor estetice făcute ilegal în Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.

În cazul celorlalţi medici implicaţi în dosarul operaţiilor estetice ilegale, instanţa a decis cercetarea sub control judiciar. Este vorba despre medicii Aurelia Isac, Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu.
Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Medicii sunt acuzaţi că ar fi făcut ilegal operaţii estetice la Spitalul de Arşi, mascate sub diagnostice false, pentru a le putea deconta la CASMB, că ar fi solicitat şi luat mită pentru operaţiile estetice efectuate ilegal în spitalul public de urgenţă. Subliniem că operaţiile estetice nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. 

Citiţi, în continuare, cât de profitabile sunt afacerile medicilor implicaţi în dosarul operaţiilor ilegale de la Spitalul de Arşi.

Centrul medical controlat de medicul Nicolae Antohi – Antohi Medical Center SRL – afaceri sub 118.000 de lei şi pierdere de peste 81.000 lei

Antohi Medical Center SRL a fost înregistrată la ONRC pe 3 octombrie 2011. Centrul medical este deţinut, în proporţii egale, de Nicolae şi de Irina Antohi, potrivit informaţiilor comunicate de ONRC la solicitarea ECONOMICA.NET.

Firma a raportat pentru primul an de activitate (2011) pierderi nete de 5.730 de lei, o cifră de afaceri de 0 lei şi un singur angajat, potrivit bilanţului diponibil pe site-ul Ministerului de Finanţe, mfinante.ro.

În exerciţiul financiar 2012, Antohi Medical Center SRL a avut trei angajaţi, o cifră de afaceri netă de 117.719 de lei şi pierdere netă de 81.539 de lei.

Doi dintre medicii implicaţi în scadalul operaţiilor ilegale de la Spitalul de Arşi şi-au dizolvat firmele

Firma medicului Florica Guşă – „Guşă Florica-Corina-Activitate Medicală-Chirurgie Plastică-Microchirurgie reconstructivă” a fost radiată (divolvată cu lichidare) pe 1 decembrie 2012.
În aceeaşi situaţie se află şi firma medicului Aurelia Isac – „Isac Aurelia – Activitate medicală” – care a fost radiată pe 1 decembrie 2013.

Afacerea Cristinei Isac – Dr. Ina Isac Aesthetic Center – de negăsit la Registrul Comerţului

Cristina Isac, arestată preventiv în dosarul operaţiilor ilegale de la Spitalul de Arşi, îşi promovează expertiza pe site-ul personal drisac.ro. De acolo aflăm că medicul oferă o gamă largă de servicii medicale, în cadrul cabinetului Dr. Ina Isac Aesthetic Center, situat la adresa Bd. Mareşal Averescu, nr. 50, sector 1, Bucureşti.

Pe pagina personală a medicului Cristina Isac sunt prezentate cu acribie informaţii despre expertiza sa, despre procedurile şi intervenţiile efectuate, despre preţurile practicate, însă nicio informaţie despre firma care operează acest centru medical.

Singurele certitudini: clinica medicului Cristina Isac nu e înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sub numele de „Dr. Ina Isac Aesthetic Center”, iar firmele care funcţionează la adresa clinicii nu au obiect de activitate furnizarea de servicii medicale

„Precizăm faptul că, în prezent, nu se identifică niciun profesionist cu denumirea Dr. Ina Isac Aesthetic Center înregistrat în registrul comerţului central computerizat. Cu sediul social/profesional declarat la adresa Bd. Mareşal Averescu, nr. 50, sector 1, Bucurelti, figurează în prezent înregistraţi în registrul comerţului central computerizat următorii profesionişti: Ibanez & Gil Consulting SRL (specializată în consultanţă pentru afaceri şi management), Minamed Company SRL (specializată în asistenţă stomatologică) şi Clemantic SRL (specializată în comerţ cu amănuntul), au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii ONRC.

Rămâne o întrebare retorică de ce medicii care îşi promovează agresiv clincile personale pe internet omit să specifice pe site-urile personale tocmai datele de identificare fiscală ale firmelor care operează acele clinici, aşa cum procedează, de exemplu, toţi furnizorii mari din piaţa de servicii medicale private.

Aflaţi din RomaniaTV.net detalii despre operaţiile estetice ilegale făcute la Spitalul de Arşi şi despre evoluţia acestui dosar. 

Te-ar mai putea interesa și
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
Compania IT HMD anunță că a lansat cele mai recente creații a sa: telefoanele cu taste Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G. Acest trio vine într-un curcubeu de culori, iar prețurile......
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex, companie dezvoltatoare de parcuri comerciale, anunță că va inaugura pe 1 mai un nou centru comercial modern în ...
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei, ...
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat, marţi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Compania Naţională Loteria Română, ...