Minerii din Oltenia încep să iasă din grevă. Au obţinut o majorare salarială de 700 de lei, brut

Complexul Energetic Oltenia anunţă că minerii de la carierele Jilţ Sud şi Nord, unii dintre ei fiind chiar cei care au declanşat protestul spontan au reluat activitatea.
Economica.net - mie, 16 ian. 2019, 10:29
Minerii din Oltenia încep să iasă din grevă. Au obţinut o majorare salarială de 700 de lei, brut

„In dimineata zilei de 16 ianuarie 2019, salariatii carierei Jilt Nord care au initiat protestul spontan, precum si salariatii carierei Jilt Sud au reluat activitatea voluntar, intelegand ca solutionarea problemelor ridicate au fost rezolvate, de fiecare data, ca urmare a dialogului purtat, in conditiile respectarii procedurilor de lucru si a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă”, se arată într-un comunicat al comapniei.

„In urma negocierilor purtate in cursul noptii de 15/16 ianuarie 2019, de catre administratia CE Oltenia si reprezentantii federatiilor sindicale, s-au stabilit urmatoarele:

Acordarea unui adaos lunar, incepand cu data de 01.03.2019, astfel:
– 700 lei brut pentru personalul muncitor din activitatea de productie si mentenanta;
– 500 lei brut pentru conducatorii formatiilor de lucru;
– 400 lei brut pentru personalul de conducere din activitatea miniera si energetica (sef/adjunct sectie, atelier, sector schimb etc).

Acordarea de vouchere de vacanta, incepand cu data de 01.05.2019, in suma de 1450 lei, tuturor salariatilor.

Reamintim ca, in conditii normale de lucru si de negocieri cu partenerii de dialog social, au fost obtinute, in anul 2018, o serie de beneficii suplimentare pentru toti angajatii, precum si majorari salariale fata de anii anteriori”, arată compania.

Nu este clar ce se întâmplă cu minerii de la celelalte cariere.

Premierul Viorica Dăncilă a convocat, pentru miercuri, o şedinţă operativă cu responsabilii din energie, la care urmează să participe miniştrii Energiei şi cel al Economiei pentru o analiză asupra stării sistemului energetic naţional, în contextul nemulţumirilor exprimate de angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia. La reuniunea convocată de premier pentru ora 12,00, la Palatul Victoria, participă şi reprezentanţi ai conducerii CE Oltenia şi ai celorlalte companii energetice.

CEO are o capacitate totală instalată de 3.240 MW, operând 11 grupuri în termocentralele Turceni, Rovinari, Işalniţa şi Craiova 2. Totuşi, la ora transmiterii acesti ştiri tot cărbunele, inclusiv cel cu care funcţionează termocentralele CEH, Mintia şi Paroşeni asigura o producţie de energie de sub 1.600 MW.

Te-ar mai putea interesa și
Comedianul american Jimmy Kimmel: Pot să vă spun că, din punctul de vedere al fascismului în SUA, 2025 a fost un an foarte bun. Tirania prosperă aici
Comedianul american Jimmy Kimmel: Pot să vă spun că, din punctul de vedere al fascismului în SUA, 2025 a fost un an foarte ...
Umoristul american Jimmy Kimmel, a cărui emisiune a fost suspendată temporar în septembrie, a declarat că anul 2025 a fost, "din punctul de vedere al fascismului", un "an foarte bun" în SUA,......
Criză majoră de popularitate pentru Emmanuel Macron. Cota de încredere a președintelui francez a ajuns la cel mai scăzut nivel de la alegerea sa în 2017
Criză majoră de popularitate pentru Emmanuel Macron. Cota de încredere a președintelui francez a ajuns la cel mai scăzut ...
Cota de încredere a preşedintelui francez Emmanuel Macron a ajuns în decembrie la cel mai scăzut nivel de la alegerea ...
Cum lasă Trump Venezuela fără bani și Cuba și China fără petrol. Doctrina Monroe 2.0?
Cum lasă Trump Venezuela fără bani și Cuba și China fără petrol. Doctrina Monroe 2.0?
Administrația Trump a ordonat armatei SUA să impună o „carantină” de două luni asupra petrolului venezuelean, semnalând ...
Egipt, Turcia, Somalia și Djibouti denunță recunoașterea republicii Somaliland de către Israel
Egipt, Turcia, Somalia și Djibouti denunță recunoașterea republicii Somaliland de către Israel
Egiptul s-a alăturat vineri Turciei, Somaliei şi Djibouti în condamnarea recunoaşterii de către Israel a Somaliland ...