Ministrul Energiei: a început forajul pe traseul conductei de gaz Giurgiu-Ruse

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, care s-a aflat sâmbătă pe şantierul interconectorului de gaze între România şi Bulgaria (Giurgiu şi districtul Ruse), a declarat că lucrările progresează şi că, probabil, prima conductă va fi introdusă până la sfârşitul lunii septembrie. 
Economica.net - sâm, 23 iul. 2016, 10:34
Ministrul Energiei: a început forajul pe traseul conductei de gaz Giurgiu-Ruse

„Lucrările progresează. A fost o foarte bună ocazie că ne-am întâlnit cu ministrul bulgar al energiei, Temenuzhka Petkova, şi colegii bulgari. Probabil că, la finalul lunii septembrie, lucrările la prima conductă vor fi gata. E important că ieri au început să foreze efectiv traseul conductei numărul 1. Pe partea română deja este pregătită conducta pentru a fi trasă către partea bulgară şi lucrăm în momentul acesta, împreună cu colegii de la Transgaz, pentru a aduce pe poziţii şi conducta pentru traseul al doilea”, a precizat ministrul Victor Grigorescu. 

Potrivit acestuia, „conducta este astfel concepută încât România va putea şi importa gaze într-o primă fază şi apoi va şi exporta, pe măsură ce staţiile de comprimare vor fi instalate”. 

„Interconectorul este numai o parte din proiectul de îmbunătăţire a conexiunii de gaze naturale cu Bulgaria. Pentru moment nu facem decât să instalăm conductele, dar anul viitor este prevăzută şi instalarea unor staţii de comprimare. Deja în partea bulgară au fost făcute modernizări şi, probabil, undeva la începutul anului viitor, interconectorul va fi deja operaţional. El va ajunge la capacitate numai în momentul în care şi lucrările pe partea română vor fi finalizate şi vor fi instalate staţii de comprimare”, a arătat ministrul Victor Grigorescu. 

„Este un proiect foarte important, complex şi cred că îl vom finaliza cu succes datorită cooperării în domeniul energiei între Bulgaria şi România şi colaborării bune între Transgaz România şi Bulgar Transgaz”, a afirmat, la rândul său, ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova. 

Directorul general al firmei care execută lucrările de forare, inginer Karl Leidendfrost, a precizat, pentru AGERPRES, că în cursul zilei de vineri s-a început forarea verticală. 

„Folosim o tehnologie specială de forare pentru că sunt soluri de diferite tipuri şi nişte caverne în pământ, dar aproximativ în 60 de zile lucrarea va fi gata. Forajul efectiv începe de aici din localitatea Marten, Bulgaria, şi va ajunge în România în localitatea Comasca, judeţul Giurgiu. Asta înseamnă o distanţă de 2.100 de metri cu un foraj la o adâncime de 50 de metri sub punctul cel mai de jos al albiei Dunării. Forajul va fi dirijat prin satelit”, a explicat Leidendfrost. 

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 de tone echivalent petrol (tep), cu 18,2% mai mare (+31.900) faţă de cea din perioada......
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 decembrie 2023, de 923.578 de persoane, dintre care 98,28% (907.715 ...
Tesla a deschis primul pop-up store din România la Timișoara
Tesla a deschis primul pop-up store din România la Timișoara
La doar un an după ce a deschis primul său show-room din România, la București, Tesla a inaugurat la Timișoara primul ...
Valoarea de piață a gigantului energetic ExxonMobil a depășit-o pe cea a Tesla, ca urmare a încetinirii vânzărilor de mașini electrice
Valoarea de piață a gigantului energetic ExxonMobil a depășit-o pe cea a Tesla, ca urmare a încetinirii vânzărilor ...
Pentru prima dată în mai mult de un an, valoarea de piaţă a grupului petrolier american ExxonMobil Corp. a depăşit-o ...