Monitorul preţurilor va conţine informaţii despre un milion de produse alimentare şi carburanţi auto

Consiliul Concurenţei a finalizat caietul de sarcini şi va lansa în această săptămână licitaţia pentru achiziţionarea aplicaţiei informatice privind dezvoltarea comparatorului online de preţuri "Monitorul preţurilor", care va include date cu privire la peste un milion de produse alimentare şi carburanţi auto, a declarat, pentru Agerpres, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă.
Economica.net - joi, 30 aug. 2018, 05:19
Monitorul preţurilor va conţine informaţii despre un milion de produse alimentare şi carburanţi auto

Noua platformă online va conţine atât forma extinsă a Monitorului preţurilor pentru alimente, instrument lansat de autoritatea de concurenţă la sfârşitul anului 2016, cât şi un comparator al preţurilor pentru carburanţii auto.

Având în vedere succesul proiectului-pilot, Consiliul Concurenţei doreşte extinderea Monitorului preţurilor la nivel naţional şi pentru toate produsele alimentare, mai puţin băuturile alcoolice spirtoase, comercializate de marile reţele de magazine prezente în România.

Potrivit Consiliului, Monitorul preţurilor urmăreşte să ofere consumatorului informaţiile de care are nevoie pentru achiziţiile sale săptămânale de produse alimentare, ajutându-l să facă o alegere motivată între ofertele mai multor magazine, dar şi să amplifice presiunea concurenţială asupra magazinelor.

În ceea ce priveşte Monitorul preţurilor pentru carburanţi, acesta va reprezenta un instrument prin intermediul căruia se va stimula concurenţa, atât prin preţ, cât şi prin serviciile oferite, între companiile implicate în comercializarea cu amănuntul a carburanţilor auto.

Platforma online va afişa preţurile pentru toate tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) practicate în reţelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară.

„Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le acestora să se informeze cu privire la preţurile practicate de către principalii distribuitori cu amănuntul a produselor alimentare, respectiv de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât să poată alege produsele cu cel mai bun raport preţ-calitate’, a arătat Chiriţoiu.

Astfel, în vederea creării platformei online ‘Monitorul preţurilor’, autoritatea de concurenţă doreşte să achiziţioneze un Sistem Informatic Integrat care să cuprindă un set de aplicaţii informatice şi licenţele necesare funcţionării, echipamente hardware, servicii de mentenanţă a aplicaţiilor, precum şi servicii de instruire a utilizatorilor/administratorilor.

Valoarea estimată a contractului este de 1,7 milioane lei, sumă prevăzută în bugetul aprobat al Consiliului Concurenţei pentru anul 2018.

„Dorim să achiziţionăm o soluţie informatică complexă, robustă şi stabilă, având în vedere că va gestiona un volum impresionant de date, respectiv preţurile a peste un milion de produse. În acelaşi timp, această aplicaţie va genera interes în rândul consumatorilor şi trebuie să aibă capacitatea de a susţine un număr mare de accesări simultane. Cred că va amintiţi, când am lansat varianta pilot a Monitorului preţurilor pentru alimente, au fost peste 1,9 milioane de accesări în prima zi, iar aplicaţia s-a blocat. Dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple’, a adăugat Chiriţoiu.

În noiembrie 2016, Consiliul Concurenţei a lansat www.monitorulpreturilor.info, proiect-pilot, accesibil pentru Bucureşti şi Ilfov, care oferă preţurile pentru 128 de produse (64 de categorii generice de produse, pentru fiecare dintre acestea, fiind disponibile două preţuri de produs individual: cel mai ieftin şi cel mai bine vândut).

Platforma a fost realizată cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), al companiei de cercetări de piaţă Nielsen, al asociaţiei GS1 şi al retailerilor.

De asemenea, Guvernul a aprobat la sfârşitul anului trecut, un Memorandum privind crearea unui sistem de monitorizare şi comparare a preţurilor pentru carburanţi, similar celui pentru produse alimentare.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...