Mugur Isărescu rămâne guvernatorul BNR cel puţin până la alegerile parlamentare din 2020 – surse

După ce guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat că ar fi cazul să se retragă din funcţia de guvernator odată cu finalizarea ultimului mandat în iunie 2019, scenariile despre viitorul şef al băncii centrale au început să se înmulţească. Ultimul dintre acestea arată însă că, pentru a asigura o continuitate a politicii monetare şi chiar o stabilitate a dobânzilor şi a cursului şi a nu periclita acordarea preşedinţiei Uniunii Europene ţării noastre, Mugur Isărescu va trebui să mai rămână guvernator, măcar interimar încă doi ani, până la viitoarele alegeri parlamentare din 2020.
Gabriela Ţinteanu - mie, 12 sept. 2018, 18:57
Mugur Isărescu rămâne guvernatorul BNR cel puţin până la alegerile parlamentare din 2020 - surse

Pe 16 iunie 2014, Mugur Isărescu a primit pentru cinci ani cel de-al cincilea mandat pentru funcţia de guvernator, funcţie pe care o îndeplineşte din 4 septembrie 1990, cu întrerupere de un an (decembrie 1999 – decembrie 2000) când a fost „detaşat” prim-ministru.

În luna mai 2018, surse din piaţa bancară au declarat pentru ECONOMICA.NET că puterea politică, în negocieri cu guvernatorul BNR au căzut de acord asupra faptului că mandatul care se încheie în 2019, când de altfel Mugur Isărescu va avea 70 de ani, nu va fi reînnoit.

Primul pe lista înlocuitorilor a fost numit atunci actualul prim-vicerguvernator, Florin Georgescu. Forurile financiare internaţionale cu care România se află în relaţii de colaborare (FMI, Banca Mondială) nu ar fi fost foarte încântate de idee, motiv pentru care acelaşi partid de guvernământ s-a reîntors la lista de propuneri. Ultimele analize au arătat, se pare, că numele Mugur Isărescu este un „activ financiar în sine”, iar un înlocuitor al acestuia nu este chiar uşor de găsit.

Surse din piaţa bancară spun că negocierile mediului politic cu şeful băncii centrale au fost reluate şi că există o înţelegere tacită în acest moment: fie Mugur Isărescu mai acceptă încă un mandat ca guvernator BNR, fie i se va acorda un mandat interimar de doi ani, până la viitoarele alegeri parlamentare din 2020. În această perioadă, guvernatorul ar trebui să îşi pregătească un înlocuitor. Puterea politică a considerat că păstrarea guvernatorului actual este importantă pentru o poticiă monetară adecvată în perioada următoare. Bineînţeles, scenariile pot suporta modificări până la începutul anului viitor.

La 4 septembrie 1990, Mugur Isărescu a fost numit în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), Guvernator general și președinte al BNR. A fost reconfirmat în funcție la 31 iulie 1991, iar mandatul său de guvernator a fost reînnoit la 16 decembrie 1998, de Parlament, pe o perioadă de 5 ani. A fost reales apoi, la 28 septembrie 2004 și la 8 octombrie 2009. La 16 iunie 2014, plenul reunit al Parlamentului l-a validat pentru un nou mandat în funcția de guvernator al BNR.

În iulie 2009, Mugur Isărescu, a fost desemnat de World Record Academy drept cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale pentru cei 19 ani, însumați atunci, în funcția de guvernator al BNR. ”Din funcția de guvernator al Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu a coordonat politica economică a României din 1990”, nota World Record Academy în articolul dedicat acestui record.

”Mulți atribuie echipei lui Isărescu de la Banca Națională salvarea economiei României de la un colaps, majorând rezervele de aur și în euro dincolo de necesități, reducând inflația la valori cu o singură cifră și introducând leul nou”, mai preciza articolul citat.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila, distribuitorul pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a finalizat tranzacția pentru achiziționarea a 100% din părțile sociale ale companiilor Parmafood......
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași (ATB) vrea să își crească productivitatea cu 25% până în 2030 cu ajutorul accelerării procesului ...
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
BAT și Philip Morris România salută decizia Ministerului de Finanțe de a face public proiectul de Ordonanță de Urgență ...
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig ...