OMV a vândut terminalul Aliaga din Turcia firmei azere SOCAR

OMV Petrol Ofisi A.S., subsidiara din Turcia a OMV, a acceptat să-şi vândă terminalul Aliaga unui grup de investitori internaţionali, condus de compania petrolieră de stat din Azerbaidjan - SOCAR - pentru îmbunătăţirea eficienţei reţelei de terminale a Petrol Ofisi, transmite Reuters. 
Economica.net - lun, 10 oct. 2016, 11:37
OMV a vândut terminalul Aliaga din Turcia firmei azere SOCAR
OMV Petrol Ofisi va continua să utilizeze terminalul Aliaga, iar tranzacţia nu afectează anunţatul proces de vânzare a subsidiarei OMV din Turcia, au anunţat cele două companii. SOCAR construieşte o rafinărie în apropierea terminalului Aliaga Terminal, care ar urma să devină operaţională până în 2018. 

Tranzacţia ar urma să fie finalizată până la sfârşitul acestui an. 

Aliaga Terminal este situat în apropierea oraşului Izmir din Turcia şi are o capacitate de stocare de 20.000 metri cubi pentru combustibil şi de 45.000 metri cubi gaz natural lichefiat (LNG). 

SOCAR a anunţat recent că este interesată de preluarea Petrol Ofisi. 

În luna februarie a acestui an, OMV a iniţiat un proces de vânzare a diviziei din Turcia, Petrol Ofisi, ca parte a strategiei sale de a se concentra pe activităţile de upstream. OMV Petrol Ofisi este lider în industria distribuitoare de carburanţi din Turcia, având o reţea de 1.785 de benzinării. 

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar restul de 9,357% este deţinut de alţi acţionari. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie. 

La rândul său, SOCAR este prezentă pe piaţa din România încă din anul 2011 şi în prezent a ajuns la o reţea de 32 de benzinării

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Numărul firmelor dizolvate în primele 11 luni din an a trecut de 51.800, o creștere semnificativă față de aceeași perioadă din 2024
ONRC: Numărul firmelor dizolvate în primele 11 luni din an a trecut de 51.800, o creștere semnificativă față de aceeași ...
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 26,23%, în primele 11 luni din 2025, până la 51.805, faţă de 41.039 în perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al......
Thailanda şi Cambodgia au convenit să încheie un armistițiu imediat, după aproape două luni de ciocniri la graniță
Thailanda şi Cambodgia au convenit să încheie un armistițiu imediat, după aproape două luni de ciocniri la graniță
Thailanda şi Cambodgia au convenit asupra unui armistiţiu imediat, după săptămâni de ciocniri la frontieră, miniştrii ...
Google face o schimbare majoră la Gmail pentru toți utilizatorii
Google face o schimbare majoră la Gmail pentru toți utilizatorii
Google lansează o funcție care permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail fără a crea un cont nou, o schimbare ...
Guvernul yemenit cere coaliției conduse de Arabia Saudită să-l ajute militar pentru a recuceri un teritoriu controlat de o grupare separatistă, care e sprijinită de Emiratele Arabe Unite
Guvernul yemenit cere coaliției conduse de Arabia Saudită să-l ajute militar pentru a recuceri un teritoriu controlat ...
Guvernul yemenit recunoscut internaţional a cerut vineri coaliţiei conduse de aliatul său saudit să ia "măsuri militare" ...