OMV Petrom a pornit o instalaţie nouă la Petrobrazi, în valoare de 40 milioane euro

OMV Petrom a pus în funcţiune o instalaţie nouă de desulfurare a gazelor în cadrul rafinăriei Petrobrazi, ca parte a programului de modernizare început în 2010. Progrtamul, ]n valoare de 600 milioane de euro,  va fi finalizat în 2014.
Economica.net - mar, 06 aug. 2013, 06:08
OMV Petrom a pornit o instalaţie nouă la Petrobrazi, în valoare de 40 milioane euro

Noua instalaţie de desulfurare, pusă în funcţiune luna trecută, permite reducerea emisiilor poluante ale rafinăriei, în linie cu nivelele europene, contribuind astfel la un mediu mai curat. În plus, noua instalaţie va avea un impact pozitiv asupra eficienţei energetice a rafinăriei, potrivit unui raport al  al companiei, trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

„Programul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi se apropie treptat de finalizare. Unul din principalele obiective ale modernizării a fost deja atins odată cu ajustarea capacităţii care permite rafinăriei să proceseze eficient întreaga cantitate de ţiţei produsă de divizia noastră de explorare şi producţie în România. Mai mult, dorim să creştem ponderea motorinei în mixul de produse şi să avem o rafinărie europeană modernă, conformă cu standardele de mediu din UE. Iar instalaţia de desulfurare este un pas important în această direcţie”, a declarat  Neil Anthony Morgan, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Rafinare şi Marketing.

Proiectul noii instalaţii de desulfurare a fost demarat la sfârşitul anului 2010 şi a presupus
investiţii care s-au ridicat la circa 40 milioane de euro.

Pentru modernizarea şi eficientizarea rafinăriei Petrobrazi, OMV Petrom a alocat un buget de
investiţii de aproximativ 600 de milioane de euro. Circa 500 milioane de euro au fost deja investite până la acest moment.

O altă etapă în cadrul proiectului de modernizare a rafinăriei Petrobrazi a fost marcată în
ianuarie 2013, când s-a finalizat modernizarea instalaţiei de cocsare, în urma unei investiţii de
circa 45 mil. euro.

„Următorii paşi vizează extinderea capacităţii instalaţiilor de hidrofinare motorină şi cracare catalitică, o ultimă etapă în procesul de creştere a eficienţei rafinăriei şi îmbunătăţire a randamentelor produselor albe rafinate“, se mai spune în raportul OMV Petrom (SNP).

Te-ar mai putea interesa și
Sergiu Manea, BCR: Dacă singura noastră agendă este cum reducem deficitul bugetar, nu vom avansa. Este o agendă mică
Sergiu Manea, BCR: Dacă singura noastră agendă este cum reducem deficitul bugetar, nu vom avansa. Este o agendă mică
Sergiu Manea, CEO-ul Băncii Comerciale Române (BCR), discută în emisiunea „Cu cifrele pe masă”, realizată de portalul de business intelligence Termene, despre provocările macroeconomice......
Hotel de patru stele din România – urmează să fie scos la vânzare
Hotel de patru stele din România – urmează să fie scos la vânzare
Hotelul Central din Ploiești, clasificat la patru stele și deținut de FEPER, urmează să fie scos la vânzare.
Autostrada Unirii A8: Umbrărescu va fi supervizat pe cel mai dificil lot de ingineri români și slovaci
Autostrada Unirii A8: Umbrărescu va fi supervizat pe cel mai dificil lot de ingineri români și slovaci
Asocierea de firme de inginerie din România și Slovacia VENTURO INVESTMENT S.R.L. (Lider)- AE Dozoring sro a fost desemnată ...
Închisoare până la 3 ani pentru promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor comuniste – proiect depus în Parlament
Închisoare până la 3 ani pentru promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor comuniste – proiect ...
USR a depus, luni, la Parlament, o iniţiativă legislativă prin care se interzic organizaţiile, simbolurile cu caracter ...