Peste o treime dintre turiştii de pe litoral sunt bucureşteni şi sunt dispuşi să cheltuiască cu 15-20% mai mult decât restul turiştilor – studiu

Mai mult de 36% din turiştii care au ajuns în acest sezon pe litoralul românesc provin din Bucureşti, aceştia fiind dispuşi să cheltuiască o sumă cu 15-20% mai mare decât restul turiştilor, în timp ce din judeţul Timiş au ajuns 5,2%, din Cluj - 5%, din Prahova aproape 4%, din Argeş - 3,8%, iar din Iaşi 3,5%, potrivit unui studiu realizat pe un eşantion de peste 32.000 de rezervări de către portalul litoralulromanesc.ro, scrie News.ro.
Economica.net - sâm, 05 aug. 2017, 12:46
Peste o treime dintre turiştii de pe litoral sunt bucureşteni şi sunt dispuşi să cheltuiască cu 15-20% mai mult decât restul turiştilor - studiu

La polul opus se află judeţele Tulcea, Mehedinţi şi Sălaj, care, împreună, nu acoperă nici măcar 1% din totalul turiştilor, scrie News.ro.

În topul pe judeţe din punct de vedere al numărului de turişti la mare în perioada 1 mai – 30 iunie 2017, conduce detaşat Bucureştiul, cu mai mult de 36% din total. Locul secund este ocupat de judeţul Timiş (5,24%), urmat de Cluj (4,96%), Prahova (3,98%), Argeş (3,8%), Iaşi (3,54%) şi Braşov cu 3,25%.

În listă urmează câteva judeţe cu ponderi între 2,2 şi 2% (Bacău, Dolj şi Hunedoara). La coada clasamentului se situează judeţele Tulcea (0,16%), Mehedinţi (0,34%) şi Sălaj (0,35%).

Tarifele din jumătatea de nord a staţiunii Mamaia, începând cu zona Cazino, preferată de bucureşteni, sunt mai mari cu cel puţin 15% faţă de cele din sudul staţiunii şi cu până la 30% peste cele din sudul litoralului, potrivit studiului.

Media sejurului este 4,4 zile pentru turiştii bucureşteni şi 5,2 zile pentru ceilalţi. Sunt bucureşteni care vin chiar şi de cinci ori pe an la mare, în timp ce, în general, turiştii din ţară ajung o singură dată pe an pe litoral.

Cei mai mulţi dintre bucureştenii care vin la mare sunt tineri, cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani şi preferă nordul staţiunii Mamaia, cu hoteluri de calitate superioară şi, implicit, mai scumpe.

„Pe modelul actual de turism, litoralul şi, mai ales, Mamaia, nu ar putea rezista fără turiştii din Bucureşti. Dar, odată cu apariţia unui număr din ce în ce mai mare de locaţii all inclusive, care se adresează în special familiilor cu copii, se poate reduce dependenţa turismului de litoral de turistul bucureştean, însă nu se poate elimina complet. De altfel, nici nu este de dorit acest lucru. În general, turistul de Bucureşti este unul elevat, pretenţios, recurent, dispus să cheltuiască o sumă mai mare decât restul turiştilor pentru o noapte de cazare”, a declarat Ştefan Necula, director al portalului litoralulromanesc.ro.

Referitor la ceilalţi turişti, cu cât aceştia locuiesc mai departe de litoral, cu atât creşte media sejurului. Timişorenii, clujenii, maramureşenii petrec, în general, sejururi la mare de 7-10 sau chiar 14 zile.

Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este vânzător de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră.

Litoralulromanesc.ro a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 15 milioane de euro, la Ministerul Finanţelor fiind raportat doar comisionul, de 6,17 milioane de lei. Prin intermediul agenţiei au ajuns anul trecut în staţiunile româneşti de la Marea Neagră peste 80.000 de turişti. Portalul promovează peste 400 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...