Petrescu, ministrul propus la Economie, vrea să restructureze CEH şi CEO, care nu se află însă în subordinea ministerului său

Alexandru Petrescu a declarat, în timpul audierilor în comisiile parlamentare reunite pentru industrii şi servicii şi pentru politică economică, reformă şi privatizare, că ar dori să restructureze Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara, companii care nu se află în subordinea Ministerului Economiei, ci la Ministerul Energiei, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 04 ian. 2017, 07:35
Petrescu, ministrul propus la Economie, vrea să restructureze CEH şi CEO, care nu se află însă în subordinea ministerului său

Alexandru Petrescu, propus pentru funcţia de ministru al Economiei, a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. Membrii comisiilor parlamentare de specialitate au admis propunerea cu 40 de voturi pentru, 17 împotrivă şi o abţinere.

Alexandru Petrescu a fost audiat în Comisiile reunite pentru politică economică, reformă şi privatizare şi, respectiv, pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică, Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare, din Senat.

Cine este Alexandru Petrescu, ministrul propus al Economiei

Alexandru Petrescu a apreciat cu acest prilej că ‘este prioritar ca România să treacă de la modelul de dezvoltare economică bazat pe industrii intensive şi forţă de muncă uneori slab calificată, la industrii inovative, energie, industrii creative, IT’.

Acesta a precizat că printre priorităţile mandatului său se vor afla administrarea superioară a resurselor naturale ale ţării, cu accent pe apele minerale, zona industriei de apărare, domeniul resurselor energetice, instituirea de fonduri de investiţii, zona protecţiei consumatorilor, pe care vrea să le aducă ‘în cotidianul zilnic’ al cetăţenilor. De asemenea, ministrul desemnat al Economiei a pus accent, în priorităţile prezentate, pe managementul performant al companiilor la care statul este acţionar.

Alexandru Petrescu, propus ministru al Economiei, are peste 15 ani experienţă în activitatea profesională şi cunoştinţe în domenii precum: Leadership, Strategie şi management al organizaţiilor şi proiectelor majore, Leadership în sectorul relevant, conducere şi soluţionare probleme, management-ul rezultatelor, incluzând calitatea serviciilor, timp şi costuri.

Alexandru Petrescu este din anul 2015 preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.N.C.F.R. Călători SA şi din anul 2014 director general şi membru al Consiliului de Administraţie al C.N. Poşta Română SA.

În anul 2011, Alexandru Petrescu a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Raphaels Bank, Londra, Marea Britanie. În 2006 a fost director pentru Europa – Business Development la Advanced Payment Solutions Ltd, London UK & Europe. Prepaid, Postpaid and Transactional Products, în 2002 – Director Business Development la Chequepoint Ltd, London UK. Servicii Financiare şi Produse Prepaid, iar în 2000 – Business Development Executive la KfK Ltd, Kent Marea Britanie.

Alexandru Petrescu a activat ca vicepreşedinte PSD diaspora.

Miniştrii propuşi de premierul desemnat Sorin Grindeanu sunt audiaţi miercuri dimineaţă în comisiile de specialitate din Parlament, iar în după-amiaza aceleaşi zile ar urma să primească votul de învestitură în plenul reunit.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...