Plata subvenţiilor pentru fermierii români va începe anul acesta după 8 aprilie

Plata subvenţiilor pentru fermierii români va începe anul acesta după data de 8 aprilie, a declarat, joi, la postul public de televiziune, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 28 ian. 2016, 21:59
Plata subvenţiilor pentru fermierii români va începe anul acesta după 8 aprilie

‘Modulul de la APIA a funcţionat nişte ani foarte bine şi noi reuşeam să plătim sumele până în martie, de data aceasta pentru că nu s-a pregătit la timp tot procesul (…) vor începe plăţile după 8 aprilie. Anul trecut, în loc să depunem cererile de la 1 martie, le-am depus de la jumătatea lui aprilie. Eu, de când am venit, am scurtat cât am putut. S-a lucrat zi şi noapte. Perioada pe care iniţial dezvoltatorul mi-a dat-o a fost 27 aprilie, dar am găsit o soluţie să o mai scurtez cu 20 de zile’, a explicat Irimescu.

Acesta a precizat că ‘situaţia era alta’ în cazul în care fermierii ar fi fost informaţi din timp că nu vor primi avansul pe suprafaţă de la 15 octombrie, dar vor primi de la 1 decembrie plăţile integrale.

‘Mi-a venit ieri de la Comisie efectuarea plăţilor directe în Germania, 5 miliarde (euro n.r.), în România 5 milioane în decembrie şi 255 de milioane de euro avans în noiembrie. De ce? Germania a decis să nu plătească avans. Noi am făcut dublă muncă. Am făcut odată un modul pentru plăţile în avans, a fost o muncă disperată de o lună de zile şi acum am reluat procesul pentru plăţile finale. Dacă ar fi fost o decizie foarte bine justificată care să-i explice fermierului din timp, nu la sfârşitul lunii noiembrie: stimaţi fermieri uite nu vă dăm plăţi în avans, dar vă dăm de la 1 decembrie plăţile integrale, situaţia era alta’, a explicat şeful MADR.

Potrivit datelor APIA, până la termenul limită, 30 noiembrie, peste 602.000 de fermieri care au depus cereri de plată în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) – Campania 2015 au primit 255,4 milioane de euro drept avans pentru o suprafaţă de 5,75 milioane de hectare.

Cuantumul pentru plata SAPS – Campania 2015 este de 77,42 euro/ha, iar plata în avans poate fi acordată în procent de până la 70% din valoarea totală a plăţilor directe. România a acordat un avans de aproximativ 53 euro/ha.

Te-ar mai putea interesa și
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut loc în aprilie
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut ...
Forțe armate palestiniene, dintre care una pretinde că face parte din gruparea islamistă Hamas, au furat luna trecută un total de 66 de milioane de euro din seifurile mai multor sucursale bancare......
După Germania și Cehia, Polonia anunță la rândul său că a fost vizată de un atac cibernetic de proveniență rusă
După Germania și Cehia, Polonia anunță la rândul său că a fost vizată de un atac cibernetic de proveniență rusă
Polonia a anunţat că a fost la rândul său vizată de presupuse atacuri cibernetice atribuite unui grup rus numit APT28, ...
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a ...
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Statele Unite vor să ofere insulelor din Pacific o "alegere mai bună" decât China, chiar dacă Washingtonul singur nu ...