Pleci în vacanţă? E mai bine să plăteşti cu cardul sau cash?

Cardurile de debit au ajuns să fie folosite pe scară largă şi în România, chiar dacă nu întotdeauna aşa cum trebuie. Aceste instrumente de plată au unele avantaje şi pentru călătoriile în afara ţării, dar trebuie mare atenţie la costurile ridicate.
Economica.net - vin, 12 iul. 2013, 20:57
Pleci în vacanţă? E mai bine să plăteşti cu cardul sau cash?

În România erau în circulaţie 11,4 milioane de carduri de debit la sfârşitul lunii martie. Cei mai mulţi români utilizează în mod incorect cardul şi îşi retrag salariul de la bancomat din prima zi în care îl primesc, ceea ce înseamnă comisioane plătite către bancă.

Cardul poate fi un instrument util inclusiv pentru călătoriile în străinătate, dar trebuie mare atenţie la costuri.

Un studiu MasterCard publicat recent arată că 91% dintre respondenţii din Europa îşi iau cardurile cu ei în vacanţă, dar asta nu înseamnă că le şi folosesc neapărat. Şi au şi ceva motive.

Avantajele cardului

Cardul de debit este mai confortabil de utilizat, banii de pe card sunt mai greu de furat decât cash-ul, iar dacă plasticul este pierdut, banii sunt în siguranţă în cont.

Plăţile se fac rapid la magazine, la restaurant, la benzinării, la orice POS şi nu poartă comisioane.

Avantajele se opresc, însă aici.

În cazul în care cardul este în lei şi este folosit în străinătate, este taxat schimbul valutar, în funcţie de bancă, şi aici deţinătorul de card trebuie să fie atent.

Atenţie la cursul de schimb

Fiecare bancă are o politică proprie în ceea ce priveşte comisionarea tranzacţiilor valutare. Băncile folosesc, în general, o referinţă pentru cursul de schimb (cursul BNR, cursul spot, Visa sau MasterCard) la care se adaugă un comision, de regulă de 2% din suma schimbată. Cursurile Visa şi MasterCard sunt foarte apropiate de cursul BNR (0,02-0,03%).

La sediile băncilor, cursul pentru tranzacţiile valutare cash este, de regulă, cu aproximativ 0,5% peste cursul BNR.

În plus, la casele de schimb valutar de pe stradă, clienţii beneficiază de un curs de schimb şi mai bun decât cel de la bancă.

Deci, la schimbul valutar, cei care folosesc cardul în străinătate au mai mult de pierdut decât cei care schimbă cash la plecarea din ţară. Trebuie luat în calcul, însă, şi comisionul de retragere numerar de la bancomatul băncii emitente din ţară, care este, de regulă de 0,2% – deşi există şi bănci care nu percep comision – o listă poate fi consultată aici.

Problema cursului de schimb în străinătate poate fi rezolvată prin achiziţia unui card de debit legat de un cont în valută.

Cardurile în valută au, de regulă, costuri de emitere şi de administrare mai mari decât cele în lei. Însă, avantajul este acela că la tranzacţiile în moneda cardului în valută, clientul nu mai plăteşte niciun comision de conversie.

Atenţie la retragerea de numerar!

Sunt unele lucruri care nu pot fi plătite cu cardul şi pentru care ai nevoie de cash. Din studiul citat mai sus, europenii recurg la numerar, cel mai adesea, pentru a plăti cărţile poştale (85%), îngheţata sau alte gustări (84%), bacşişul pentru chelneri (83%), călătoria cu taxiul (77%) sau pentru cumpărarea unui suvenir (61%).

Ce faci atunci când ai terminat cash-ul şi ai nevoie de mai mult? Scoţi de la bancomat, şi asta te costă foarte mult.

Comisioanele de retragere pleacă de la 1%, şi multe bănci au fie o sumă minimă cu care te taxează indiferent de suma retrasă sau o sumă suplimentară peste comisionul exprimat în procente.

Câteva exemple:

La BCR, cea mai mare bancă din România, comisionul pentru cardurile de debit de bază este de 1% + 6 lei pentru retragerile în afara ţării de la bancomate care nu sunt din grupul Erste, şi de 0,25% pentru cele din grup. Pentru cardurile în valută, comisionul este de 1,75%, minimum 5 euro/dolari.

La BRD, comisionul este de 1,5% + 10 lei, la ING de 1% + 10 lei, în timp ce la Raiffeisen şi CEC Bank comisionul este de 1% + 2,5 euro. La Banca Transilvania, comisionul de retragere numerar de la ATM este de 1% + 2,5 lei. UniCredit Ţiriac Bank are un comision de 1,5% + 7 lei pentru retragerile din străiniătate cu cardurile Maestro şi Visa Electron (redus la 0,2%, min. 0,5 lei pentru retragerile din cadrul grupului).

Pentru cardurile de debit Visa de la Bancpost este perceput un comision de 1% + 2 lei, da nu mai puţin de 8 lei pentru retragerile de numerar, într timp ce pentru cardurile de debit MasterCardcomisionul este de 1% + 7 lei dar nu mai puţin de 12 lei. La Volksbank şi AlphaBank, comisionul de retragere numerar este de 1%, minimum 4 euro pentru cardurile de debit de bază.

La o retragere de 100 de euro de la ATM, comisioanele de utilizare în străinătate (în afara ofertelor speciale de grup) pleacă de la un euro şi ajung la 4 euro, în funcţie de bancă. Prin conversia valutară, clienţii mai plătesc cel puţin 2% în plus faţă de cursul BNR, astfel că în lei, costurile suplimentare pentru o retragere de numerar în străinătate ajung la 7% din suma scoasă!

De comisioane foarte mari la retragere (chiar mai mari) „beneficiază” şi cardurile de credit. De altfel, cardurile de credit nu ar trebui folosite niciodată pentru a obţine cash, nici în ţară, nici în străinătate.

Foarte puţine bănci din România fac parte din mare grupuri internaţionale cu prezenţă largă în Europa, cu excepţia câtorva bănci de nişă, care îşi lichidează treptat afacerile cu clienţii persoane fizice, astfel că reducerile pentru grup nu sunt aplicabile peste tot.

În concluzie, dacă ţii la comoditate şi siguranţa banilor tăi, cardul de debit (mai ales cel în valuta ţării în care mergi în vizită) merită a fi utilizat în străinătate, în combinaţie cu o rezervă de cash. Altfel, comisioanele pentru conversia valutară şi retragere fac ca această metodă de plată modernă să fie prea scumpă. Oricum, dacă pleci în străinătate, nu strică să ai la tine şi un card, ca variantă de asigurare.

Te-ar mai putea interesa și
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la progrese majore în utilizarea stablecoin, anul viitor va depăşi 2025 –......
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia orelor nocturne
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia ...
Publicitatea pentru ceea ce este numit "junk food" - mâncare nesănătoasă, bogată în zaharuri, sare şi grăsimi saturate ...