Ponta dă asigurări că Guvernul va asigura bani pentru investiţii la metrou

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul va asigura toţi banii necesari investiţiilor în lucru la metrou, în momentul preluării acestuia de către municipalitatea bucureşteană, el subliniind că "se dă cu bani metroul, nu fără bani pentru investiţii".
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 18:11
Ponta dă asigurări că Guvernul va asigura bani pentru investiţii la metrou

„Guvernul asigură toţi banii necesari pentru asigurarea investiţiile în lucru, în desfăşurare, inclusiv tronsonul 5 şi linia de metrou pentru Aeroportul Otopeni. Nu punem în braţe primăriei metroul şi ne derobăm de investiţie (…) Se dă cu bani metroul, nu se dă fără bani pentru investiţii, iar subvenţia, într-un termen de 10-15 ani, vom încerca, într-un mod sustenabil, să o reducem”, a declarat Ponta.

Potrivit premierului, la începutul anului viitor, trebuie finalizat, în baza Legii descentralizării, protocolul de predare-primire a metroului, de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei.

„La începutul anului viitor, trebuie să finalizăm, în baza Legii descentralizării, care sper să iasă de la Curtea Constituţională până în 10 ianaurie. În baza acelei legi, vom face protocolul de predare-primire de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei a metroului”, a spus Victor Ponta, care a precizat că în toate capitalele europene metroul aparţine municipalităţii, şi nu guvernului, şi că în Bucureşti este vorba, în prezent, de o „anomalie”, care va fi îndreptată.

În acelaşi context, Ponta a apreciat că metroul va trece total în subordinea Capitalei până la mijlocul anului viitor.

Premierul a făcut referire şi la fuziunea dintre RADET şi ELCEN, arătând că au fost adoptate documentele legale, au fost pornite procedurile şi există acordul partenerilor internaţionali, însă este vorba despre proceduri care durează „destul de mult”.

„După cum ştiţi foarte bine, sunt adoptate documentele legale, sunt pornite procedurile, există acordul partenerilor internaţionali, respectiv Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, însă e vorba de proceduri care durează destul de mult şi proceduri pe care şi primarul general şi eu le tot accelerăm”, a arătat Victor Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Orașul din România în care taxele scad în 2027
Orașul din România în care taxele scad în 2027
Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, a anunţat, miercuri, că va propune Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care impozitul pe locuinţe să fie redus cu o treime,......
Pacte de neagresiune cu ţări ale NATO, una din opţiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Pacte de neagresiune cu ţări ale NATO, una din opţiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral ...
Industria jocurilor video: Legea privind echitatea digitală ar pune în pericol studiourile europene
Industria jocurilor video: Legea privind echitatea digitală ar pune în pericol studiourile europene
Noua lege a Uniunii Europene (UE) ar putea lăsa jucătorii cu mai puţine jocuri şi ar pune în pericol studiourile europene, ...
30.000.000 de lei/kWh în România. Apar din nou prețuri monstruoase în piața de echilibrare de energie electrică
30.000.000 de lei/kWh în România. Apar din nou prețuri monstruoase în piața de echilibrare de energie electrică
Prețul energiei electrice în piața de echilibrare, care în final este decontat de clienți sub  o formă sau alta, ajunge ...