Ponta: Videanu şi fostul director al Oltchim a fraudat statul cu 500 milioane euro

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că fostul ministru al Economiei Adriean Videanu, în înţelegere cu fostul director al Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), Constantin Roibu, a fraudat statul cu 500 milioane euro, printr-un împrumut garantat de stat, pentru Oltchim, în 2009.
Economica.net - lun, 24 sept. 2012, 15:22
Ponta: Videanu şi fostul director al Oltchim a fraudat statul cu 500 milioane euro

„Instituţiile statului au fost informate de mai mult timp, de la momentul în care, tot prin încălcarea prevederilor legale şi a intereselor naţionale, ministrul Videanu, în 2009, în şedinţele de Guvern, a promovat un împrumut garantat de statul român de 500 de milioane de euro pentru Oltchim. Atunci, miniştrii PSD s-au opus în timpul şedinţelor de Guvern. Imediat după ce PSD a ieşit de la guvernare, domnul Videanu a împlinit procedura de fraudare a statului român, în înţelegere, desigur, cu domnul Roibu şi cu ceilalţi”, a spus Ponta, răspunzând unei întrebări privind avertizarea sa de către serviciile secrete asupra situaţiei de la Oltchim.

Ponta a spus că, din 2009 până în prezent, instituţiile statului au continuat să fie informate.

„Între timp, instituţiile statului român au fost de mai multe ori informate. Nu ştiu să vă spun exact ce se întâmplă şi dacă pe rolul vreunui Parchet în acest moment se desfăşoară sau nu cercetările de rigoare”, a spus Ponta.

El a precizat că intenţia Guvernului său era, de la plecarea lui Constantin Roibu – prin controlul pe care îl fac Ministerul Economiei şi ANAF – de a pune la dispoziţia Parchetului toate datele pentru tragerea la răspundere penală a celor care au fraudat şi au adus Oltchim în această situaţie.

„Răspunderea trebuie să vină şi Videanu cu toţi ceilalţi care au participat la fraudare trebuie să răspundă, cum probabil vor trebui să răspundă şi în cazul fraudării Hidroelectica şi a celorlalte mari companii româneşti”, a spus Ponta.

Luni dimineaţă, Ponta a declarat la începutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că Videanu, despre care a spus că este „hoţul hoţilor”, încearcă, în înţelegere politică cu Dan Diaconescu, să acopere fraudele făcute de PDL la Oltchim.

„După cum vedeţi, trebuie să reparăm noi toate hoţiile şi toate relele făcute de către PDL: cea mai mare hoţie, ani de zile de căpuşare a Oltchimului de către firmele PDL, sute de milioane de Euro din bani publici băgaţi de hoţul hoţilor, domnul Videanu. Aţi văzut că cu o zi înainte de licitaţie domnul Videanu şi cu domnul Roibu aranjau cum să facă lucurile la Oltchim şi, bineînţeles, în înţelegere politică cu Dan Diaconescu, pentru a încerca să acopere urmele fraudelor uriaşe făcute de PDL la Oltchim”, a spus Ponta la începutul reuniunii PSD.

Ulterior, Videanu – preşedintele interimar al PDL Bucureşti – a spus că PDL cere demisia Guvernului, spunând că premierul Ponta este „mitoman naţional” şi respingând acuzaţiile privind existenţa unei înţelegeri între el şi Dan Diaconescu privind Oltchim.

Totodată, Videanu l-a numit „domnul Bulă” pe Victor Ponta, despre care a spus că este „un personaj politic jalnic”, şi dacă vrea să îl vadă pe „hoţul hoţilor” să se uite în oglindă.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Contractul nu a fost însă semnat, iar Ponta a anunţat că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, el spunând că, după ce se va constata că aşa-zisul câştigător nu a avut nici bani, nici intenţia de a deveni acţionar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...