Ponta: Vom analiza introducerea unui impozit unic specific pentru hotelieri

Primul-ministru Victor Ponta a declarat vineri, după întâlnirea cu patronatele din turism de la Mamaia, că Guvernul va analiza opţiunea introducerii unui impozit unic specific pentru hotelieri, pe cameră sau locul de cazare, care ar fi mai simplu de colectat.
Economica.net - vin, 21 aug. 2015, 13:13
Ponta: Vom analiza introducerea unui impozit unic specific pentru hotelieri

‘S-a propus aici şi vom analiza această opţiune, de introducere a unui impozit specific pentru turism, pe cameră sau pe loc de cazare, plafonat până la o cifră de afaceri de cinci milioane de euro. Această decizie ar duce la debirocratizare, ar creşte gradul de conformare la plata impozitelor şi implicit colectarea, ar face mai simplu de plătit taxele şi controale mai puţine’, a spus Ponta, într-o conferinţă de presă organizată la finalul reuniunii de la Mamaia.

El a explicat că măsura ar putea intra în vigoare după ce va trece prin Parlament în urma unei iniţiative legislative.

‘S-a tot încercat introducerea impozitului specific pentru turism, un impozit care să însemne proceduri mult mai simple şi să însemne controale mai puţine şi competiţie mai clară şi servicii mai bune pentru turiştii care beneficiază. Din punctul nostru de vedere proiectul care se va depune ca iniţiativă parlamentară dacă respectă ceea ce am discutat şi anume plafonul acela de 5 milioane de euro cifra de afaceri, nu cum apăruse la un moment, 50 sau 75, era exagerat şi nu era o practică europeană, şi dacă asta duce la debirocratizare şi taxe mai simplu de plătit, sigur că îl sprijinim (…) Asta înseamnă că nu mai plăteşti celelalte taxe ca o societate obişnuită, ci ai nişte criterii simple şi clare, plăteşti o sumă fixă şi dacă eşti bun, faci profit mai mare, dacă nu eşti bun, ieşi de pe piaţă’, a spus Ponta.

El a declarat că discuţiile purtate cu reprezentanţii patronatelor au reliefat efectele benefice ale măsurilor de reducere a fiscalităţii şi cu predilecţie reducerea TVA la 9% pentru toate serviciile turistice sau adoptarea legii şi elaborarea normelor de aplicare pentru acordarea voucherelor turistice la toţi salariaţii.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a explicat că în cursul lunii septembrie se va definitiva şi va fi depus în Parlament un proiect de lege pentru introducerea impozitului specific în turism, care urmează să fie un impozit fix pe camere, urmând să fie adoptat şi să fie aplicat de la începutul lunii ianuarie 2016.

La discuţii au participat alături de Victor Ponta şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, preşedintele Autorităţii Naţionale de Turism, Mirela Matichescu, senatorul Nicolae Moga şi deputatul Mircea Titus Dobre, viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău şi Horia Teodorescu.

Impozitul forfetar în turim, respins inițial de Camera Deputaților

În Parlament există deja un proiect de act normativ referitor la introducerea unui impozit forfetar pentru firmele din turism, alimentaţie publică sau pentru service-urile auto, dar a fost respins. Chiar din primăvară, ministrul Finanţelor vorbea despre reintroducerea lui.

„A fost o discuție și despre impozitul forfetar, la fel – foarte mult solicitat de către cei din piață, stiți bine ca a fost un proiect de act normativ anul trecut care a trecut de Senat, dar a fost respins de deputați. A rămas ca până saptămâna viitoare dânșii sa se uite din nou pe acest proiect de act normativ, această idee de impozit forfetar, iar odată ce avem cu toții un punct de vedere comun, să încercăm în Camera Deputaților, unde Codul Fiscal e in dezbatere și să adaugam aceste amendamente ca să putem aplica de la 1 ianuarie, dacă acest lucru se dorește și e benefic pentru economie”, a precizat atunci Eugen Teodorovici.

În forma din Parlament, proprietarul unui restaurant cu o suprafaţă de 150 metri pătraţi din centrul Capitalei, spre exemplu, ar plăti un impozit forfetar de 17.136 lei pe an. proprietarii hotelurilor de 5 stele aflate tot din Capitală ar urma să plătească un impozit forfetar de 891 lei pe an, pentru fiecare loc de cazare.

România a mai testat o dată un impozit minim în cote forfetare, introdus în primăvara lui 2009 dar abandonat în toamna anului următor. Denumit şi impozit pe pierdere, a fost plătit de toată lumea, dar a dus la decesul a circa 150.000 de firme. Cel mai mic impozit era de circa 500 de euro.

  • 0 – 52.000 lei = 2.200 lei (impozit minim anual – aprox. 500 euro) 
  • 52.001 – 215.000 = 4.300 lei (circa 1.000 euro)
  • 215.001 – 430.000 lei = 6.500 lei (circa 1.500 euro) 
  • 430.001 – 4,3 milioane lei = 8.600 lei (circa 2.000 euro) 
  • 4,3 milioane – 21,5 milioane lei = 11.000 lei (2.500 euro) 
  • 21,5 milioane – 129 milioane lei = 22.000 lei (5.000 euro) 
  • peste 129 milioane lei = 43.000 lei (10.000 euro)
Te-ar mai putea interesa și
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare a preţurilor
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare ...
Retailerii francezi vor trebui să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare a preţurilor, într-un efort de a ţine sub control......
Geely vinde acţiuni Volvo în valoare de 1,32 miliarde de dolari
Geely vinde acţiuni Volvo în valoare de 1,32 miliarde de dolari
Acţiunile producătorului suedez de camioane Volvo AB au scăzut vineri cu 5,9%, după ce grupul chinez Geely şi-a vândut ...
BCE va ordona UniCredit să îşi reducă afacerile cu Rusia
BCE va ordona UniCredit să îşi reducă afacerile cu Rusia
Banca Centrală Europeană urmează să ordone grupului bancar italian UniCredit să îşi reducă afacerile cu Rusia, pe ...
21 de milioane de euro din PNRR pentru valorificarea gunoiului de grajd. Ghidul de finanțare a fost publicat astăzi
21 de milioane de euro din PNRR pentru valorificarea gunoiului de grajd. Ghidul de finanțare a fost publicat astăzi
Ghidul de finanţare pentru investiţii în capacităţi de producţie a energiei din biogaz pe bază de gunoi de grajd, ...