Preşedintele ASF, despre Carpatica Asig: Şansele de a fi salvată sunt foarte mici

Şansele de salvare ale companiei de asigurări Carpatica Asig sunt foarte mici, a apreciat, într-un interviu acordat Agerpres, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu.
Economica.net - mar, 19 iul. 2016, 13:33
Preşedintele ASF, despre Carpatica Asig: Şansele de a fi salvată sunt foarte mici

El a adăugat că situaţia asigurătorului ar putea fi clarificată curând.

‘Avem cele trei mari cazuri: Astra, Carpatica, City Insurance. Astra este deja istorie, la Carpatica probabil vom şti foarte curând încotro se îndreaptă. Şansele de a fi salvată sunt foarte mici. Sper ca lucrurile să nu meargă în aceeaşi direcţie şi la City Insurance. Deocamdată, la City există un plan de redresare pe care urmează să-l aprobăm, există nişte angajamente de capitalizare’, a spus Mişu Negriţoiu, întrebat dacă ar putea exista schimbări în rândul jucătorilor din piaţa de asigurări.

Totuşi, din punct de vedere al reclamaţiilor, City Insurance rămâne ‘marea îngrijorare’, fiind ‘beneficiarul’ a 40% din totalul reclamaţiilor înregistrate la ASF în primul semestru.

În ceea ce priveşte Euroins, şeful ASF a precizat că situaţia se reglează, urmează un angajament de capitalizare de încă 100 de milioane de lei, iar în privinţa reclamaţiilor compania şi-a îmbunătăţit mult poziţia. Însă, în continuare, RCA-ul are o pondere prea mare în portofoliul societăţii.

‘City Insurance rămâne marea îngrijorare, având 40% din totalul reclamaţiilor înregistrate la ASF pe semestrul I, dar şi Euroins suferă din cauza unei ponderi prea mari a RCA în portofoliu. Pe de altă parte, am avut nişte surprize în zona societăţilor mici. Dintre acelea cu 1% sau sub 1%, mai mult cu activităţi în afara României decât în România, cum sunt Forte Asigurări şi LIG, care se joacă cu poliţele de garanţii prin Italia într-un sistem mai puţin transparent’, a afirmat Mişu Negriţoiu.

În opinia acestuia, anul acesta va arăta o nouă pondere a RCA în portofoliul acestor firme.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a respins, la începutul lunii trecute, proiectul de achiziţie prezentat de societatea IIC România B.V. în vederea dobândirii unei participaţii calificate din capitalul social al societăţii Carpatica Asig. De asemenea, Consiliul a menţinut suspendarea activităţii Societăţii de Asigurare-Reasigurare LIG Insurance S.A., precum şi măsurile de capitalizare imediată a societăţii şi a aprobat Raportul de activitate şi a situaţiilor financiare anuale ale Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private pentru anul 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor lor în parlament şi au încercat să percheziţioneze sedii......
Elveția nu se poate apăra de un atac pe scară largă și trebuie să-și crească cheltuielile militare, avertizează șeful Armatei
Elveția nu se poate apăra de un atac pe scară largă și trebuie să-și crească cheltuielile militare, avertizează ...
Elveţia nu se poate apăra împotriva unui atac pe scară largă şi trebuie să îşi sporească cheltuielile militare, ...
Sectorul turismului din Croația se așteaptă pentru anul acesta la o creștere modestă și estimează o stabilizare pentru 2026
Sectorul turismului din Croația se așteaptă pentru anul acesta la o creștere modestă și estimează o stabilizare pentru ...
Turismul croat înregistrează anul acesta o creştere modestă a înnoptărilor şi a sosirii vizitatorilor, în timp ce ...
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane ...